Daruri duhovniceşti (II)

Creştinul şi "lumea din jur" Cei care se îndoiesc de calitatea celor din jur, sunt cei care n-au încredere în ei înşişi, care se îndoiesc de ei înşişi. Dacă omul are încredere în sine, dacă s-ar cunoaşte pe sine, atunci ar putea să aibă încredere şi în aproapele său. Încrederea duce la iubire. Răul nu este în ceilalţi, răul trebuie căutat, mai întâi, de către fiecare, în sine. Un sfânt părinte spune că :"Rugăciunea este darea la o parte a gândurilor". Viaţa de azi e complexă, e grăbită, e plină de tentaţii, dar daţi deoparte gândurile şi în spatele lor veţi descoperi sufletul, aşa cum şi l-a pregătit şi întărit fiecare... Mai zice şi părintele Arsenie Boca: "Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare..."(p.24)

Cuvintele leagă lumea şi o dezleagă, ele depun mărturie şi tot ele acuză...(p.28)
Despre sărăcie. Mulţi nu ştiu că nu sunt, de fapt, săraci. Doar când pierd totul îşi dau seama că nu erau săraci, că aveau îndeajuns.(p.32)
Dragostea Să vezi cu inima, asta înseamnă dragostea. Să-l vezi pe Dumnezeu cu inima, iată cea mai mare izbândă a creştinului...(p.33)
Familia şi societatea Nu poate fi societatea în neorânduială şi familia în bună rânduială...! Familia este greu încercată azi, ca orice valoare a lumii noastre. Unii n-au şi de asta se ceartă. Alţii au prea mult şi se ceartă iară. Un împărat rus, Ivan cel Groaznic, spunea arătându-şi degetele de la mâna dreaptă: acesta este fiul meu Fiodor, acesta e soţia mea Irina, acesta e nora mea, acesta e mama mea, acesta e fratele meu. Oricare mi l-aş tăia trebuie să mă doară. Şi dintre ei, pe oricare l-as supăra, va trebui să-mi pară rău...!(p.39)
Fericirea şi credinţa Fericirea e credinţa din om. N-aţi văzut câţi oameni au de toate, au poziţie în societate dar se simt nefericiţi pentru că sunt lipsiţi de credinţă...?(p.39)
Iertarea Şi cei care au iertat, şi cei care n-au iertat, şi cei care au uitat, şi cei care încă mai visează la răzbunare, şi cei care mai au coşmaruri. şi cei care trec senini mai departe, şi cei care au murit neîmpăcaţi, toţi, da, toţi nu pot face neîntâmplate cele ce s-au întâmplat.(p.43)
Iubirea lucidă Iubirea de Dumnezeu înseamnă luciditate, este o trăire fără oprelişte sau graniţă, dar şi fără nici o întrebare nu-şi mai are rostul acolo unde Dumnezeu e răspuns la toate gândurile noastre. Iubirea lucidă este iubirea prin fapte.(p.46)
Invidia Omul murdar vrea să-i murdărească şi pe cei din jur, să fie toţi de o samă şi de un fel. De asemenea oamenii proşti simt nevoie să-i coboare pe cei deştepţi şi pentru asta nu se dau în lături de la nimic. Mulţi oameni nevinovaţi au fost sfăşiaţi doar pentru că invidia celorlalţi le-a pus gând rău(p.47)
Judecarea aproapelui Dezbinarea, invidia arată puţina noastră dragoste către Dumnezeu, căci dacă l-aş iubi pe Dumnezeu m-ar întrista aşa de tare păcatul meu, cât ar fi de mic, încât mintea mea nu mai poate fi aţintită la greşelile fratelui. Cel ce judecă pe aproape nu se poate îndrepta pe sine, pentru că el este concentrat asupra greşelilor celuilalt. Când începem să ne vedem păcatele noastre mai mult decât pe ale fratelui, atunci înseamnă că am mai sporit un pic. Cel care judecă este plin de îngâmfare, pentru că el crede că faptele lui bune le-a făcut prin puterile sale şi nu prin harul lui Dumnezeu;unul ca acesta dispreţuieşte ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi se judecă cu cel ce-l judecă pe fratele, dându-i har şi bucurii celui ce este judecat, chiar dacă nu ar avea vreo faptă vrednică de aceasta.(p.51)