Nimeni nu s-a supărat vreodată că, pe din afară, castanele au ghimpi care înţeapă, că nopalinii(fructe exotice) au ghimpi care intră în piele, că nucile au coajă groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart. Şi nimeni nu a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.
De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii? De ce să măsurăm atât "aciditatea" cuvintelor, dispreţul privirii, anumite ciudăţenii în purtare ? De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de ce să nu trecem cu vederea capriciile şi "smuceala", ca să aflăm şi să ne desfătăm cu frumuseţea ascunsă a sufletului semenilor, care există cu siguranţă în toţi ?"Există vreun om care să nu ascundă înlăuntru lui un diamant?"Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri diamantul care se găseşte înlăuntru lui şi inima ta se bucură. Când nu-l iubeşti, te agăţi de "pietrele" şi de "mărăcinii" lui şi-ţi îmbolnăveşti inima.
(Arh. Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu