duminică, 4 martie 2012

PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2012

Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini
din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sãrbãtoarea de astãzi, trecutã în calendar cu numele de Duminica Ortodoxiei, a fost rânduitã astfel cu 1169 de ani în urmã când, în ziua de 11 martie 843, a fost reașezatã în temeiurile ei închinarea la sfintele icoane. Duminica Ortodoxiei, prãznuitã de atunci și pânã astãzi în prima Duminicã din Postul Mare, este încununarea luptelor și jertfelor creștinilor pentru apãrarea sfintelor icoane, în timpul persecuțiilor împãratului Leon al III-lea Isaurul și urmașilor sãi (730-787 - prima perioadã iconoclastã și 813-843 - a doua perioadã iconoclastã). În perioada respectivã mii de icoane au fost smulse cu furie nu numai de pe pereții bisericilor, ci și din casele dreptmãritorilor creștini, au fost sfãrâmate, batjocorite și arse în piețele publice. Iar apãrãtorii sfintelor icoane au fost întemnițați, schingiuiți, uciși ori arși de vii, pãtimind astfel pentru dreapta credințã, care este temelia cinstirii sfintelor icoane.

Prigonitorii icoanelor nu acceptau adevãrul cã Mântuitorul Iisus este în același timp Dumnezeu și Om, afirmând cã firea omeneascã a fost întru totul absorbitã de firea dumnezeiascã. Ei pretindeau cã Dumnezeu nu poate fi zugrãvit, deoarece este duh care nu poate fi vãzut.

Ortodoxia învațã însã cã Fiul lui Dumnezeu S-a fãcut vãzut prin chipul Sãu uman, adicã Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul. Iatã de ce, în pofida tuturor prigonirilor și suferințelor la care au fost supuși, apãrãtorii icoanelor nu au contenit sã arate tuturor adevãrul cuprins în Sfânta Evanghelie dupã Ioan în care se spune: „Filip I-a zis [lui Iisus]: Doamne, aratã-ne nouã pe Tatãl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a vãzut pe Mine a vãzut pe Tatãl” (Ioan 14, 8-9). Prin urmare, potrivit mãrturiilor Sfintei Evanghelii, Dumnezeu Cel Nevãzut S-a fãcut vãzut prin Fiul Sãu, Care S-a fãcut Om, având chip sau faþã de om. Iar dacã Fiul Cel ce S-a fãcut Om este chipul sau icoana vãzutã a Tatãlui ceresc (cf. Coloseni 1, 15), atunci chipul vãzut al Fiului poate fi pictat în icoanã. Astfel, în icoana lui Hristos vedem pe Dumnezeu - Omul, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. În acest sens, icoana are ca temei principal Întruparea Fiului lui Dumnezeu, dupã al Cãrui chip a fost fãcut primul om (cf. Facerea 1, 26). Acest adevãr este tãlmãcit în cuvinte simple de cãtre Pãrintele Cleopa Ilie, care ne spune cã Dumnezeu poate fi pictat în icoane, pentru cã S-a arãtat oamenilor în chip vizibil și le-a vorbit prin cuvinte înțelese de ei: icoana devine chip al lui Dumnezeu, întrucât întreaga Sfânta Treime S-a arãtat oamenilor. Glasul Tatãlui se face auzit la Botezul Fiului ca și la Schimbarea la fațã, Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat și astfel L-au putut vedea ucenicii Sãi, adicã Sfinții Apostoli, precum și primul mucenic Ștefan, iar Duhul Sfânt a fost vãzut în chipul limbilor de foc la Pogorârea Sa peste ucenici (Arhimandrit Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste an).

De-a lungul veacurilor Pãrinții Bisericii ne-au învãțat cã, prin cinstirea icoanei, noi nu ne închinãm materiei din ea, adicã lemnului sau vopselei, ci persoanei pe care ea o înfãțișeazã. Icoana devine sfântã atât prin sfințenia chipului pictat pe ea, cât și prin sfințirea pe care preotul o sãvârșește cu harul Duhului Sfânt. Sfinții Pãrinți vorbesc despre sfintele icoane cu multã evlavie, arãtând cã noi cãdem și ne închinãm nu materialului din care sunt fãcute icoanele, ci la aceea ce se închipuiește prin ele, adicã la puterea Duhului Sfânt (Sf. Ioan Damaschin, Trei tratate contra iconoclaştilor), cã [...] Cinstea adusã icoanei trece la cel zugrãvit pe ea(Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh), cã [...] pictura tãcutã grãiește de pe ziduri, mult bine fãcând (Sf. Grigorie de Nyssa, cf. Leonid Uspensky, Teologia icoanei), iar [...] noi creștinii, sãrutând cu buzele trupești chipul lui Hristos, al apostolului sau mucenicului, cu sufletul și cu gândul nostru sãrutãm pe Hristos și pe Sfinții Lui (Leonte de Neapole, cf. Arhim. Ilie Cleopa, Predici la Duminicile de peste an). În acest sens, hotãrârile Sinodului al VII-lea Ecumenic din anul 787, devenite obligatorii pentru viața noastrã creștinã, mãrturisesc coborârea Fiului lui Dumnezeu printre oameni, ca pe oameni sã-i ridice la viața dumnezeiascã, iar rostul icoanei este acela de a înduhovnici pe om și de a sfinți materia. Prin urmare, pot fi pictate icoane materiale ale Aceluia Care S-a fãcut Om, purtând trup material. Prin aceasta, Dumnezeu ne-a arãtat cã materia poate fi sfinþitã și transfiguratã, adicã unitã cu Dumnezeu prin har. Hristos a îndumnezeit materia trupului Sãu, fãcând-o purtãtoare de Duh. Prin urmare, dacã trupul poate deveni locaș al Duhului, tot astfel, și lemnul sau culoarea icoanei poate fi purtãtoare de har al Sfântului Duh (Cf. Arhim. Ilie Cleopa, op.cit).

Când Patriarhul Metodie al Constantinopolului și Împãrãteasa Teodora au hotãrât sã aleagã cea dintâi Duminicã din postul Sfintelor Paști ca zi de sãrbãtoare a dreptmãritorilor creștini biruitori asupra batjocoritorilor de icoane, au numit-o Duminica Ortodoxiei, ca praznic al Bisericii și cununã a biruinței credinței adevãrate asupra ereziilor. Acest moment este descris într-un mod inspirat și de pãrintele Dumitru Stãniloae, când afirmã cã: Duminica Ortodoxiei e ziua a șaptea a Bisericii, odihna ei sãrbãtoreascã dupã victoria asupra haosului spiritual, prin așezarea temeiurilor adevãrate ale existenței umane. Duminica Ortodoxiei este astfel, în fiecare an, sãrbãtoarea dreptei credințe în întregul ei, sãrbãtoarea biruinței adevãrului revelat împotriva schimonoselilor mincinoase ale omului. De aceea se citește în Duminica Ortodoxiei lista tuturor ereticilor și se rostește anatema asupra lor (Pãrintele Dumitru Stãniloae, O teologie a icoanei).

Iubiți credincioși și credincioase,

Icoana lui Iisus Hristos ne înfãțișeazã prezența vãzutã a lui Dumnezeu Cel nevãzut, arãtarea trupului nestricãcios al Dumnezeului nestricãcios, adicã ceea ce este vizibil din Persoana Sa divino-umanã. Pe de altã parte, în icoana lui Hristos recunoaștem chemarea oamenilor la sfințenie, la asemãnarea cu Dumnezeu - Fãcãtorul cerului și al pãmântului, Care la facerea omului a zis: „Sã facem om dupã chipul și asemãnarea Noastrã” (Facerea 1, 26). Creatorul spune sã facem om dupã chipul și asemãnarea Noastrã. Or, acest verb, folosit la plural, ne aratã cã, la crearea omului, Fiul sau Cuvântul lui Dumnezeu era împreunã cu Tatãl și cu Duhul Sfânt. Prin urmare, omul a fost creat dupã chipul Preasfintei Treimi, iar Fiul lui Dumnezeu Se face Om, pentru a-i dãrui omului harul înfierii și al îndumnezeirii, deodatã cu vindecarea acestuia de pãcat și de moarte. În acest sens, Sfântul Maxim Mãrturisitorul zice cã, „precum Hristos era dupã fire om fãrã de pãcat, având trup și suflet, așa și noi, cei ce am crezut în El și ne-am îmbrãcat în El în duh, putem fi prin voia liberã fãrã de pãcat în El” (Sf. Maxim Mãrturisitorul, „A doua sutã a capetelor gnostice”).

În icoana unui om sfânt este zugrãvit trupul sãu înduhovnicit care devine nestricãcios, asemenea trupului slãvit al lui Hristos, deoarece trupul sfântului participã în arvunã la starea trupului duhovnicesc pe care îl va primi omul la învierea drepþilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune în Epistola întâi cãtre Corinteni: „Se seamãnã (trupul) întru stricãciune, înviazã întru nestricãciune. Se seamãnã întru necinste, înviazã întru slavã; se seamãnã întru slãbiciune, înviazã întru putere; se seamãnã trup firesc, înviazã trup duhovnicesc. [...] Și dupã cum am purtat chipul celui pãmântesc, sã purtãm și chipul Celui ceresc. […] Cãci trebuie ca acest trup stricãcios sã se îmbrace în nestricãciune și acest (trup) muritor sã se îmbrace în nemurire” (1 Corinteni 15, 42-44, 49, 53). Așadar, icoana ne prezintã, în același timp, pomenirea vieții sfântului din istorie și arvuna vieții sfântului din Împãrãția cerurilor.

Teologul ortodox Leonid Uspensky, vorbind despre sfinți și icoane, aratã cã „forța care învie sfinții dupã moarte este Duhul Sfânt, Care, în cursul vieții lor pãmântești, le cuprinde nu numai sufletul, ci și trupul. De aceea spunem cã icoana transmite nu chipul de zi cu zi și banal al omului, ci chipul slãvit și veșnic”(L. Uspensky, La théologie de l’icône). De fapt, raþiunea însãși de a fi a icoanei este aceea de a arãta lumii pe moștenitorii nestricãciunii, adicã pe moștenitorii Împãrãției lui Dumnezeu, pe care ei o cautã și o pregustã încã din timpul vieții lor pãmântești. Icoana prezintã chipul omului în care locuiește harul lui Dumnezeu, biruind patimile și sfințind omul întreg, suflet și trup. La rândul sãu, Sfântul Irineu de Lyon atrage atenția asupra faptului cã „rodul lucrãrii Duhului Sfânt în om este mântuirea trupului. Cãci - se întreabã el - care ar putea fi rodul vizibil al Duhului invizibil, dacã nu acela de a face trupul matur și apt de a primi nestricãciunea?”(Adv. Haer., V 12, 4) Așadar, dobândirea sfințeniei prin conlucrarea omului cu harul Duhului Sfânt este scopul vieții creștine. În acest sens, icoanele sfinților ne aratã cã dobândirea sfințeniei este posibilã în orice timp și în orice loc, dacã omul iubește pe Dumnezeu și cautã sfințenia Lui.

Dreptmãritori creștini,

Luând aminte la cele de pânã acum și meditând la înțelesul duhovnicesc al sfintelor icoane, care ne cheamã la sfințenie, îndeosebi în aceastã Duminicã a Ortodoxiei, ne bucurãm cã asupra ereziilor a biruit dreapta credințã, adicã iubirea lui Dumnezeu pentru oameni arãtatã în Iisus Hristos. Sfinții pictați în icoane sunt pentru noi dascãli și prieteni ajutãtori. Dascãli, pentru cã atunci când vedem chipul lor și auzim ce se spune despre viața lor învãțãm mult despre credința lor vie și ne întãrim în credința noastrã. Prin câte necazuri, încercãri și ispite n-au trecut ei și, totuși, au rãmas credincioși lui Hristos! Vãzând pilda și chipul luminos al sfinților, ne încurajãm și noi când trecem prin încercãri și necazuri. Dar sfinții nu sunt numai modele pentru noi, ci sunt și rugãtori pentru noi. Ei se roagã pentru noi și împreunã cu noi pentru mântuirea noastrã. De aceea, trebuie sã-i cinstim permanent, nu doar când avem nevoie de ajutorul lor.

Dupã cum ne întâlnim cu Hristos când ne rugãm cu credințã și evlavie în fața icoanei Sale, tot așa ne putem tainic întâlni cu Hristos când ajutãm pe semenii noștri care au nevoie de ajutorul nostru (cf. Matei 25, 35-36). Prin urmare, trebuie sã fim cu multã luare aminte la necazurile semenilor noștri, la trebuințele lor, sã ne ajutãm unii pe alții astfel încât sã devenim unii pentru alții icoane vii ale iubirii jertfelnice a lui Hristos, dupã cum cerem la fiecare Sfântã Liturghie zicând: pe noi înșine și unii pe alții și toatã viața noastrã lui Hristos Dumnezeu sã o dãm. Întrucât Îl iubim pe Dumnezeu în rugãciune, se cuvine sã iubim prin fapte bune și chipul Sãu tainic prezent în fiecare om. Dacã recunoaștem cã viața și sãnãtatea sunt daruri de la Dumnezeu, atunci trebuie sã mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile și binefacerile Sale, dãruind și noi, din prisosul ori puținul nostru, semenilor noștri aflați în lipsuri sau în suferințe. Credința în Dumnezeu și iubirea de aproapele reprezintã cele douã vâsle care ajutã sufletul nostru sã înainteze pe luciul apelor vieþii duhovnicești și spre suferințele oamenilor care se zbat în nevoi. Nu poate exista cu adevãrat credințã vie fãrã iubire milostivã și iubire milostivã fãrã credințã vie - spunea vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, cel care a rânduit ca Duminica Ortodoxiei sã fie ziua în care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar, fond destinat lucrãrii misionare a Bisericii și ajutorãrii celor aflați în lipsuri și suferințe. Criza spiritualã și criza economicã de astãzi reprezintã pietre de încercare și durere pentru foarte mulți semeni ai noștri. Vedem din ce în ce mai mulți sãraci, bãtrâni, orfani, vãduve, copii abandonați, familii destrãmate care cautã sprijin și își pun nãdejdea în Bisericã. Așa cum ne purtãm noi cu aproapele, tot astfel se va purta și Dumnezeu cu noi - spunea Sfântul Ioan Gurã de Aur, tãlmãcind Evanghelia Înfricoșãtoarei Judecãți. De aceea - zice el - cautã mila lui Dumnezeu prin milostenia fațã de sãraci, cãci fãrã milostenie nu poți intra în Împãrãția cerurilor. Prin milostenie ne dovedim toți un trup, ne simțim în unitate, în comuniune, depãșim ceea ce în mod obișnuit acordãm numai fraților, rudelor, vecinilor, urcând pânã la transformarea tuturor în rudenii spirituale. Cu aceste gânduri ale Sfântului Ioan Gurã de Aur, ne adresãm frãiilor voastre astãzi, rugându-vã i îndemnându-vã sã contribuiți, fiecare dupã puterea și inima sa, la colecta pentru Fondul Central Misionar, atât de folositoare semenilor noștri care își pun nãdejdea în dragostea și ajutorul nostru, al celor ce ne bucurãm de darurile și binefacerile lui Dumnezeu, pe care, însã, trebuie sã le împãrtãșim și altora. Când oferiți un ban din prisosul ori puținul dumneavoastrã, sã aveți în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice: „Dumnezeu iubește pe cel care dã cu bunãvoie” (2 Corinteni 9, 7).

Vã mulțumim tuturor pentru dãrnicia arãtatã în fiecare an, vã dorim mult spor în urcușul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paști, și ne rugãm lui Dumnezeu sã vã binecuvânteze:

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatãl și împãrtãșirea Sfântului Duh sã fie cu voi cu toți! Amin! (2 Corinteni 13, 13)

SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE