miercuri, 29 decembrie 2010

Copilul orfan şi Hristos

Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului… Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea…

Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulţi dintre ei pentru prima oară – tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului şi despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt.

După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din nişte şerveţele pe care le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată. Urmând instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle. Câteva pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc. Păpuşi cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiţi de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.

Aşa am ajuns şi la măsuţa lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!

Am chemat îndată translatorul, să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle.

Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi acurateţe. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle.

De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii!

… Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă. Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El.

Şi L-am întrebat: < Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine? > Şi Iisus mi-a răspuns:

Atunci m-am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.

Când Mişa şi-a terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii.

Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva care-I promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna…

(Material furnizat de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, din Washington D.C.)

“Lumea credinţei”, Magazin ilustrat – luna februarie 2004

duminică, 26 decembrie 2010

Leonid Dănăilă




Reuniune de clasă

Mă gândeam zilele trecute dacă anul astă de sărbători o să-mi revăd măcar o parte din colegii de liceu.Şi surpriză m-am reîntâlnit cu mai bine de jumătate din clasă. A fost peste aşteptările mele şi, eu cel puţin, m-am simţit destul de bine. Bineînţeles că anumite antipatii s-au păstrat chiar dacă au trecut cinci ani jumate.Detaliile stau dovadă pentru acest lucru.
Plăcerea reîntâlnirile cu foştii colegi nu poate depăşi un anumit nivel de apropiere datorită absenţei de comunicare în timp. Ce paradox! Bucuria revederii este dată de faptul că nu i-ai mai văzut pe ceilalţi.Şi acelaşi lucru limitează profunzimea discuţiilor...
E posibil să nu fi înţeles nimic din ce am scris mai sus... E mai bine aşa în amibiguitate...

joi, 16 decembrie 2010

A fost odată Transilvania

A fost odata Transilvania from Victor Roncea on Vimeo.

Gară pentru doi

Un film pe care vroiam să-l văd de mult timp. Deosebit, extraordinar, dramatic. Orice cinefil care se respectă trebuie să îl vadă. Eu nu mă las prea uşor impresionat de filme, dar Gara pentru doi pur şi simplu m-a entuziasmat.

Uneori fotbalul e drept

Concluzii pe scurt: Steaua a pierdut în minutul 93 cu 1-0 la Napoli, gol Cavani şi adio calificare. Concluzii pe larg: fotbalul deseori e corect.Când stai baricadat în apărare nu ai voie să te declari nedreptăţit dacă păţeşti ce a păţit Steaua. Cine ataca merită să căştige. Să nu dăm vina pe ghinion. Noroc am avut cu carulŞoluri cadou cu fiecare din adversarii din grupă. Partea bună e că Lăcătuş, care rămâne un jucător emblematic pentru Steaua, va fi schimbat(din păcat, ca şi Hagi, nici nu are faţă de antrenor la Steaua).
Comentariu a fost din nou penal, sub orice critică.Nu poţi să îl lauzi pe Tătăruşanu în minutul 88 şi cinci minute mai târziu să ştergi cu el pe jos.Ba da, se poate! Sau cel puţin aşa cred comentatorii PRO TV. În consecinţă, am decis să nu mai urmăresc nici un meci pe PRO TV, decât în cazuri extreme(când nu o să pot urmări pe internet alt comentariu.)

P.S. Ştiu că după război mulţi viteji se arată, dar totuşi vreau să zic că am simţit că aşa o să se întâmple.

miercuri, 15 decembrie 2010

Transfer decalat şi un gest surprinzător

Depistarea gafelor făcute de televiziune a început să devină la mine un reflex.Umblam la internet şi aruncam o privire pe digisport.Coman de la Rapid acorda un interviu.Sub numele lui stătea scris CFR CLUJ. Se pare că televiziunile noastre sţiu mai bine decât echipele însăşi transferurile pe care acestea le vor face. Eu ştiu că e vorba cau unul din portarii să fie vândut, dar totuşi nimic nu era singur...


P.S. Am rămas plăcut surprins de o vânzătoare care şi-a cerut scuze că în loc de bancnote mi-a dat rest monezi de 50 de bani. A nu se înţelege că am ceva cu vânzătoarele

luni, 13 decembrie 2010

Un Clink şi o duzină de chibrituri

Alaltăieri am fost să-mi cumpăr ultimele numere din "Mănăstiri ortodoxe".Când ajung la chioşc văd în faţa mea un domn mai în vărstă(probabil pensionar), care se pregătea să-şi achiziţioneze un ziar.Din dialogul pe care l-am surprins cu vânzătoarea am înţeles că individul în cauză era abonat la Libertatea.Ghinionul lui!Libertatea se terminase. Aşa că omul nostru a cerut un Clink.Acum eu ştiu că sunt tare de urechi şi e posibil să fi înţeles greşit, dar când se întâmplă să aud acelaşi lucru de două ori sigur nu am auzit rău. Frumos exemplu,nu? Se spune că cine n-are bătrâni să-şi cumpere. Lucru perfect adevărat atâta timp cât cei mai în vârstă ca noi ne pot servi drept exemplu. Or eu nu prea văd nici un exemplu în persoana despre care vorbeam mai sus. Esenţial cred că e uşor de extras aşa că nu mai insist.
Azi mă duc să fac cumpărături şi printre altele aveam nevoie şi de chibrituri. Intru într-un magazin şi întreb "Avei chibrituri?". Răspuns:"Da. x lei duzina".Preţul mi se pare acceptabil aşa că iau mai multe duzini.Surpriza apare atunci când de curiozitate încep să număr cutiile de chibrituri şi fac o nouă descoperire: fiecare duzină are 10 cutii.Iarăşi lumea se întoarce cu susul în jos, eu ştiam că o duzină are 12 elemente.Criza schimbă lucrurile după câte văd.Nu e minunată viaţa?

duminică, 12 decembrie 2010

FAMILIA ROMANOV








Radu Cosaşu la 80 de ani

Săptămâna aceasta Gazeta Sporturilor i-a dedicat scriitorului Radu Cosaşu, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, opt pagini în unul din numerele sale.Am să spun că apreciez majoritatea covârşitoare a articolelor creionate de Radu Cosaşu. N-am să vă dau linkuri cu ce au scris alţii despre el, ci doar un interviu luat pe furiş de Ovidiu Ioaniţoaia. Mai jos aveţi o scurtă lectură foarte amuzantă a sărbătoritului.


miercuri, 1 decembrie 2010

La mulţi ani, România!

Astăzi se împlinesc 92 de ani de la unirea Transilvaniei cu România.La mulţi ani, România! Încă de dimineaţă am fost la manifestările organizate în parcul Rodina. S-a săvârşit un Te Deum urmat de discursuri şi de depunerea de coroane. Am avut ocazia să-mi revăd o parte din profesorii. Anii s-au aşezat şi peste ei. Alături de tatăl meu am prins o poziţie foarte bună, ştirbită însă de nişte elevi preocupaţi mai mult de achiziţionarea unor cafele.Frigul ne-a alungat foarte rapid acasă. Urmăresc defilarea forţelor armate de la Arcul de Triumf. Mai devreme ascultam o emisiune în care se punea problema schimbării zilei naţionale din pricina condiţiilor meteo. Poate nu ar fi o idee rea.
Important e însă nu să asistăm la parade, ci să ne mândrim de faptul că suntem români în orice situaţie. Doamne, ocroteşte-i pe români!



NICOLAE FURDUI IANCU-CANTECE PATRIOTICE

Asculta mai multe audio diverse