marți, 31 august 2010

LADY DIANA


Uneori cei buni pleacă mai devreme dintre noi. Aşa se întâmpla acum 13 ani. Prinţesa inimilor era implicată într-un accident controversat care avea să-i aducă sfârşitul. Mai multe am aflat despre ea după ce a murit decât înainte. Emblematică pentru ea mi se pare reacţia pe care a avut-o când a vizitat o tabără cu copii bolnavii de SIDA(sau ceva incurabil oricum). I s-a spus că boala poate fi contagioasă şi totuşi nu a ezitat să ia copii în braţe.

Pentru prieteni

Excursie

Mi-am propus să scriu despre excursia(pelerinaj nu se poate numi) pe care am făcut-o la sfârşitul săptămânii trecute. Sper să nu ratez nimic,dar dacă o fac nu pot fi condamnat pentru că nu am memorie de elefant.
Am plecat luni dimineaţa împreună cu patru prieteni din Huşi şi prima oprire a fost la Ruginoasa. Din păcate, era închis şi a trebuit să ne mulţumim cu nişte poze în afara zidurilor. Am urcat spre nord, am ajuns la Botoşani unde ne-am bucurat de clătite(eu nu am dat înapoi când mi s-a oferit un vin bun:D).Odată ieşiţi din oraş am fost loviţi în plin de snobismul orbitor al viloaselor cu zeci de camere.Prima mănăstire pe care am vizitat-o a fost Agafton, unde ne-a întâmpinat o maică care ne-a spus câte ceva despre mănăstire şi ne-a dăruit câte-o iconiţă. Biserica nu arată rău, dar sunt necesare fonduri pentru pictarea pereţilor.Fiind la început nu ne-am grăbit să ne deplasăm, lucru pe care ulterior avea să-l regretăm. Am ajuns la Suceava, unde bisericile şi mănăstirile sunt nenumărate. În prima mea vizită, acum circa o lună jumate am văzut bisericile Sf.Ilie şi Sf. Dumitru(a doua restaurată foarte prost). Acum am fost la cetatea de scaun al Ştefan cel Mare. Cetatea nu este la fel de bine ]ntreţinută ca la Neamţ şi de aceea am stat şi mult mai puţin. În apropiere este Muzeul satului bucovinean. Din păcate pancarta pe care erau puse preţurile biletelor m-a enervat şi n-am mai intrat. Scria acolo studenţi, adulţi x lei.Eu ce să înţeleg de aici?Că există studenţi care nu sunt adulţi?. Tot în Suceava se găseşte şi muzeul ştiinţelor naturale. Doamne de acolo au fost foarte drăguţe şi locul în sine e extraordinar.Nu trebuie ratat dacă ajungeţi în Suceava. În imediata apropiere este o biserică catolică în care nu am intrat, dar m-am fotografiat cu papa Ioana Paul al II-lea(aşa în spirit ecumenist:D).În Suceava am fost şi în biserica Sf. Înviere de unde mi-am cumpărat o carte cam suspectă despre stilişti şi ecumenism(nu are nici o binecuvântare) şi la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou(unde sunt şi moaştele sfântului.
Ne-am îndreptat spre Putna unde am ajuns aproape de ora mesei.Ne-am cazat şi ne-am băgat la somn.Dimineaţa cu noaptea în cap am mers la biserică,dar n-am stat prea mult pentru că noi preconizam să ajungem la Gheorgheni la ora 14 cel târziu. În curând aveam să facem haz de necaz de această predicţie.
A urmat un tur de forţă astfel că la ora 9 deja eram la Voroneţ, după ce vizitasem Suceviţa(scara Sfântului Ioan Scăraru) şi Moldoviţa(Asediul COnstantinopolului).Am ajuns şi la Gura Humorului la mănăstire şi am zărit în centrul oraşului o maşină "naturală", împodobită cu tot felul de ierburi şi flori. Am mâncat la o terasă, Caprice se numeşte, o pizza specialitatea casei.A fost bună, mai ales, că mă rodea foamea.Au şi net wireless aşa că am putut să nu mă abţin de la viciile mele internautice. A urmat cetatea Neamţului unde am staţionat două ore şi asta doar pentru că am avut ce vedea, altfel, noi fiind mereu în întârziere. Au urmat Văratec şi Agapia. În imediata apropiere a celei din urmă se află casa memorială Al. Vlahuţă.La Sihăstria am fost în chilia părintelui Cleopa unde sunt amenajate două camere, una cu lucrurile sale şi alta cu lucrurile părintelui Paisie Olaru. În cimitir am văzut mormintele părinţilor mai sus amintiţi şi pe cele ale părintelui Ioanichie Bălan şi a părintelui Ioanichie Moroi. La Secu lumea se pregătea de hram. Am sărutat moaştele Sf. Varlaam.Alături de aceste moaşte se găsesc părticele din moaştelee Sfântului Ioan Botezătorul, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Ioan cel Nou, Sf. Ioan Gură de Aur şi altele.
Îmi pare rău că nu am insistat să ajungem şi la Petru Vodă poate luam binecuvântare de la părintele Iustin Pârvu. Am trecut prin Cheile Bicazului, apoi am staţionat la Lacul Roşu, pe care era să-l ratăm. Din păcate vederile au trecute numele şi în maghiară, muzica era tot ungurească şi ca român nu m-am simţit confortabil. Am mâncat shaorma la litie şi kurtos(cozonac săcuiesc). Avea să ajungem la Gheorgheni, dar mult mai târziu decât dorisem, pe la ora 22. Am aţipit în maşină la Sighişoara.
De dimineaţa un câine flocos ne-a îndrumat paşii prin cetatea Sighişoarei şi îşi mai delimita teritoriu din când în când. Am trecut Transfăgărăşanul care e ceva ce nu se poate povesti(cum sunt şi Cheile Bicazului e altfel).Am prins puţin din Liturghie la Cârţişoara şi am mers mai departe cu speranţa că noapte ne va prinde la casele noastre.
Trebuie precizat faptul că primele două zile a fost foarte cald în timp ce a treia a fost ploioasă.Din punctul astă de vedere, pot spune că am avut noroc. A urmat Bâlea cascadă, pe care am văzut parţial, din cauza frigului care ne intrase în oase. Pe drum am sesizat foarte multe nume însemnate pe stânci. La acestea se adaugă peturile şi resturile de mâncare care au fost şi ele aruncate la întâmplare. Cere-i românului ce nu are.Că tot vorbeam de proastă creştere, un tâmpit motociclist a făcut un zgomot în tunel la Vidraru încât am crezut că mă lasă fără auz. Un loc pe care ţineam foarte mult să îl vizitez alături de Voroneţ şi Sihăstria era biserica domnească din Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab. În interiorul ei sunt înmormântaţi Carol I şi regina Elisabeta în dreapta alături de Neagoe, iar în stânga Ferdinand I şi regina Maria. Tot la Curtea de Argeş sunt expuse şi moaştele Sfintei Filofteia.Ultimul popas l-am făcut la biserica lui Negru Vodă din Câmpulung Muşcel.N-am avut norocul de a intra în biserica care e închisă. Aşa că am vizitat paraclisul mănăstirii.
A fost o excursie extraordinară, dar care paradoxal nu vreau să o repet. Şi când zic asta mă refer la faptul că vreau să zăbovesc mai mult în anumite locuri, nu să stau cu stres. Poye am să pun mai tărziu.

Maria Lătăreţu

Una din marile voci ale muzicii populare româneşti. Mai jos aveţi un documentar despre ea

Maria Lataretu. Ultimul cantec, ultima zi from Viorel Ilisoi on Vimeo.

joi, 26 august 2010

Balada fetelor de altădată

Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”,
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală

In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.

In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu’,
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vre-una ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.

In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa “offline” pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”.
Acum poţi s-o studiezi şi pe “Facebook” şi “Hi5″

Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.

Pe-atunci nu ştia ce-i “shopping”, nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate… se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :”Am ajuns.Cobori odată?!?”

Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus?… fetele de altădată

Crucea


Stiam ca tot
Ce in mare se varsa
Cale intoarsa nu are.
Apropiatu-m-am de cantec,
Fiind Tara departe si alt
Sprijin, alt reazam
Neavand.
Toate in jur
Se intindeau straine,
Iar singurul loc
De-ntalnire cu el
Era cel de pe cruce.
Da, numai crucea
Ne apartinea.
Cu mare dispret
Impinsu-ne-au cu piciorul
Chiar de pe ea.
Si-atunci n-am mai putut
Indura umilinta,
Am luat sabia-n mana,
Si, cum am stiut,
Cum am putut
Crucea ne-am aparat.

de Grigore Vieru

Nicolae Dobrin

Azi se împlinesc 63 de ani de la naşterea "Prinţului" din Trivale, Nicolae Dobrin.Iubit de colegi, suporteri,dar şi de adversari, Gicu a jucat în primul rând pentru suporteri.Poate de aceea nu puţini sunt cei care îl cataloghează cel mai bun jucător român din toate timpurile.Chiar Hagi spunea că, pentru el, Dobrin a fost un idol.
Ca orice mare jucător a avut reuşite şi momente mai puţin fericite. A fost declarat de trei ori cel mai bun jucător român, a câştigat două titluri cu FC ARGEŞ(fapt cu atât mai meritoriu cu cât ştim cu toţi cum stăteau lucurile înainte de '89). Geniul său nu a strălucit însă în "grupa morţii" la Guadalajara în 1970, deşi a marcat goluri capitale în campania de calificare. Până astăzi microbiştii se întreb cum s-ar fi sfârşit duelul Dobrin-Pele sau cine e vinovat că în ciuda talentului Gâscanul nu a jucat nici măcar un minut la singurul campionat mondial al generaţiei sale. A jucat în Cupa Campionilor, învingând Realul lui Santiago Bernabeu(cel care nu părăsea niciodată Spania, dar care a venit special la Piteşti pentru a-l transfera pe Dobrin). Nu a plecat în străinătate rămând soldat fidel al echipei din Trivale, dar a participat în 1972, cred, la retragerea lui Gento, unde a făcut pereche în atac cu Perla Mozambicului, Eusebio.
Mai există cel puţin două momente de gală pentru cariera lui Dobrin. Câştigarea titlului în 1979, în ultima etapa chiar în Ştefan cel Mare, 4-3 cu un gol marcat de Dobrin în minutul 89 şi meciul cu Valencia lui Mario Kempes(golgheterul Campionatului Mondial din 19878).Victorie pentru piteşteni şi tata îmi povesteşte ori de câte ori ocazia că a fost la meci, la tribuna I şi a văzut când Dobrin i-a făcut semn lui Kempes să vină să-l atace şi acesta s-a întors cu spatele şi s-a retras.
Sfârşitul carierei avea să-l găsească jucând la Târgovişte, unde chiar dacă juca în liga a II-a, umplea tribune până la refuz.
Abia în 1990 i s-a făcut meci de retragere, toate fostele glorii ale fotbalului românesc fiind prezente.Ca o coincidenţă ciudată a murită la fix jumătate de an după bunul său prieten Florea Dumitrache(se pare că era singurul dinamovist cu care se înţelegea pe teren) şi în aceeaşi zi în care îmi sărbătoream onomastica.
I s-au adus şi critici privind consumul exagerat de alcool, la care le-a răspuns calm: dacă ar fi băut pe cât se spunea n-ar fi ajuns să joace până la 36 de ani.
Ca el nu a fost nimeni şi nici nu va mai fi.





Imnul golanilor

Ca mulţi alţii cred că Piaţa Universităţii putea duce România pe calea ce bună.Din păcate neocomuniştii au venit să ne dea lecţii de morală şi a fost ne este încă fatal.
Imnul "golanilor" din Piaţa Universităţii pune punctul pe i.



Ceva la fel de minunat:




miercuri, 25 august 2010

Titularizare

Încă de luni m-am trezit cu noaptea în cap, marţi am zis că să continui pe aceeaşi linie, miercuri trezirea a fost din reflex(ca să nu zic că am dormit cu grijă să pierd trenul şi m-am trezit de cel puţin 10 ori noaptea).Anul trecut când am participat la repartizare am stat până la ora 1 dimineaţa, azi am scăpat relativ ieftin având în vedere că la 17.30 deja plecam spre casă. Sunt două cauze majore care determină isteria aceasta a repartizărilor: 1. mulţi din cei care ocupă un post vin total nepregătiţi(nu îşi fac nici măcar o idee asupra posturilor pe care le au în vedere) şi 2. listele de la inspectorat nu sunt actualizate(şi când te duci în faţă retroproiectorului să îţi iei postul descoperi că au mai apărut posturi noi, care eventual îţi pot stârni interesul).Totuşi, eu sunt bucuros că scriu aceste rânduri şi deci, implicit, am ajuns acasă.
În altă ordine de idei, când îţi propui să faci un lucru, nu îl amâna în ideea că ai timp pentru el şi mai târziu şi atunci când ai băut mai multe beri înceacă să nu deschizi gura pentru că există şanse extrem de mari ca apoi să regreţi. Ambele observaţii sunt rezultatul experienţelor personale suferite ieri.

duminică, 22 august 2010

Minunea

Azi noapte în lipsă de somn şi în căutare de filme religioase pentru o cunoştinţă am regăsit Minunea. Şi am zis că nu ar strica să-l văd. Şi l-am văzut. Paradoxal filmul mi-a atras atenţia mai mult din perspectiva politică decât religioasă. Acţiunea se petrece în 1956 şi are ca subiect central o întâmplare ieşită din comun(vă las pe voi să stabiliţi dacă a fost minune sau nu), o domnişoară rămâne înţepenită timp de jumătate de an cu icoana Sfântului Nicolae în braţe. Filmul vine să arate reacţiile diverselor personaje faţă de acest eveniment.


Suntem corect politic?

De câteva săptâmâni Banca Naţională a scos o serie de monedă cu chipul patriarhului Miron Cristea.Frumuseţea este că cei care apără drepturile evreilor s-au simţit imediat lezaţi pentru că, spun ei, acţiunile primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române ar fi avut un pronunţat caracter antisemit.Mugur Isărescu a ieşit şi a precizat că aceste monede fac parte dintr-o serie dedicatî patriarhilor BOR şi nu omului politic Miron Cristea. Vreau să văd dacă statul român va ceda presiunilor făcute de evrei, ştiut fiind faptul că în ziua de astăzi sensibilitatea acestora din urmă atinge cote nemaîntâlnite.

sâmbătă, 21 august 2010

Valeriu Anania, Memorii

Ieri am reuşit să finalizez lectura memoriilor mitropolitului Bartolomeu Anania. O carte mare la propriu şi la figurat, care ne ajută să ne întoarcem în timp şi să conştientizăm chinurile pe care le-au îndurat rudele noastre mai în vârstă. Există câte evenimente ce merită urmărite în această lucrare: studenţia la Universitatea de Medicină din Cluj, raportarea la ierarhii Bisericii Ortodoxe şi nu numai, anii de puşcărie, relaţiile cu oameni din lumea literară. Mai mult nu vreau să vă destăinui pentru că vreau să descoperiţi singuri.

Les visiteurs

În repetate rânduri am fost acuzat că iau totul prea în serios, că nu ştiu de glumă, că sunt limitat de nişte principii care nu îmi aduc nici un câştig.Nu le-am dat dreptate celor care m-au judecat astfel, dar nici nu m-am obosit să-i contrazic.
Gândindu-mă la acest lucru am redescoperit un film pe care l-am văzut acum câteva luni şi la care am râs cu o poftă ce ar fi putut da argumente celor care cred că sunt nebun. Un film cu Jean Reno în care m-au impresionat foarte mult personajul principal feminin şi vasalul lui Jean Reno. Întotdeauna am crezut că în trilogii primul film e cel mai bun. E şi cazul de faţă, Le visiteurs 2 nu se ridică la acelaşi nivel, poate şi pentru că unii actori sunt schimbaţi.
Vizionare plăcută!

joi, 19 august 2010

Marin Teodorescu Zavaidoc

Consider că găsesc tot ce mă interesează pe internet, încât apreciez că mă pot dispensa de internet. Şi totuşi ieri am deschis televizor şi am început să butonez. Ajungând pe TVR Cultural am găsit o emisiune, Identităţi se numeşte, care încerca să reconstituie biografia celui supranumit Zavaidoc. S-a născut în 1896 în Piteşti, oraş de care va fi legat până la moarte şi care astăzi îl cinsteşte organizând un festival de muzică populară ce îi poartă numele. Încă de mic a impresionat prin vocea sa. Trebuie spus că a mers pe front în ambele Războaie Mondiale pentru a le cânta soldaţilor români. A cunoscut gloria în anii'30, participând, se pare la intervenţia lui George Enescu, la conferinţa mondială de la Paris(1937). În ţară concerta seară de seară în restaurantele bucureştene, dar adevăratele câştiguri proveneau din contractele semnate cu casele de discuri(scuzaţi cacofonia). Unele surse, demne de încredere susţin că era milionar, însă venirea războiului avea să fie de rău augur pentru Zavaidoc. Casa este bombardată şi toate bunurile sale se pierd. În plus, Zavaidoc, care conform livretului militar avea 1,58 şi 85 de kilograme se îmbolnăvise şi la doar 48 de ani avea să fie răpus de boală(1944).
În jurul lui Zavaidoc au fost născocite şi unele legende. Cea mai celebră spune că el şi Cristian Vasile, un alt mare interpret al perioadei interbelice, concurau pentru inima frumoasei Zaraza. Folclorul bucureştean a împânzit zvonul că responsabil de moartei Zarazei ar fi fost chiar Zavaidoc. Realitatea ne arată cu totul altceva. Într-o cercetare minuţioasă publicată în cartea Năbădaiosul Zavaidoc se arată că în momentul crimei Zavaidoc era pe front la Odessa, iar cel ce a fost cercetat şi ulterior eliberat a fost Cristian Vasile.
În încheiere fac precizarea că orice informaţie greşită se datorează slabei mele memorii. Din păcate nu am reuşit să înregistrez emisiunea în condiţii optime.

miercuri, 18 august 2010

Lauda să-ţi fie ca blestemul şi blestemul ca lauda

Înainte de a-mi începe articolul vreau să zic că am aproape două săptămâni de când zic că am să scriu acest text. Din păcate, diavolul şi-a băgat coada(din nou).Totuşi, mai bine mai târziu decât niciodată.

Sfinţii Părinţi au subliniat faptul că există opt păcate capitale, dar că sursa tuturor păcatelor este mândria. Câţi dintre noi am ţinut seama de această realitate? De câte ori nu ne-am lăudat cu reuşitele noastre şi pe deasupra ne-am asumat întregul merit? De câte ori n-am făcut-o pentru a ne fi gâdilate urechile în mod plăcut? Ce să o mai lungim, oamenii în majoritatea lor covărşitoare (şi eu sunt primul pe listă) simt nevoia de a fi ridicaţi în slăvi, să li se atribuie merite pe care nu întotdeauna le posedă.
Când sunt lăudat şi nu simt că acele complimente sunt justificate, chiar dacă simt că mă fac mic şi conştiinţa trage semnalul de alarmă, îmi vine foarte greu să admit acest lucru şi să îi atenţionez pe ceilalţi că cel din faţa lor nu e aşa strălucitor precum lasă impresia. Aproape de fiecare dată când sunt criticat, şi nu sunt rare ocaziile, reacţionez violent. Fie nu-mi recunosc greşelile, fie văd paiul din ochiul altuia.

Calităţile ni le cunoaştem, deci laudele nu ne sunt de folos, nu ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Ba mai mult, nu fac decât să ne urce pe piscuri, de unde căderea va fi mai dureroasă. Criticile în schimb sunt binevenite, ele scoţând în evidenţă slăbiciunile pe care nu le vedem si de care facem abstractie. Insa ele fac parte din noi si trebuiesc asumate.

Laudele sunt asemenea mâncărurilor gustuoase care predispun la lăcomia pântecelui, în timp ce criticile sunt precum nişte medicamente amare dar care servesc perfect ca antidot. Acesta este motivul pentru care trebuie să le cerem celor apropiaţi să ne judece drept şi sever, iar nu cu indulgenţă.

Stelist

Îmi place să cred că m-am născut stelist. Au fost ani în care aproape devenisem fanatic, un meci cu Dinamo sau Rapid începea cu o săptâmână două înainte şi se termina abia la sfârşitul sezonului. Între timp m-am mai deşteptat şi ratez cu bună ştiinţă 90% din meciurile din Liga I. E un lucru foarte bun zic eu. După demisia lui Piţurcă am luat decizia ca atâta timp cât o anumită persoană va mai face legea la Steaua să nu mai urmăresc nici un meci al Stelei. Totuşi m-am răzgândit. Aveţi aici motivul.

marți, 17 august 2010

Principesa Ileana a României

Un prieten mi-a oferit o revistă în care am găsit câteva date biografice şi impresii despre Principesa Ileana a României, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria.


Vezi mai multe video Diverse

O scurtă biografie găsiţi aici.


Eu am să adaug doar o fotografie care pe mine m-a edificat asupra principesei înainte să citesc vreun rând despre ea.

alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5506275358791295330" />

Mai avem pretenţii?

Cum sunt pasăre de noapte am prostul obicei de a mă culca la ore târzii în noapte. Aseară după ce mi-am făcut cât de cât ordine în gânduri şi mi-am fixat planurile pentru azi, m-am întins cu gândul că să mai practic un alt obicei prost. Să ascult radioul sau muzică la mp3. Dacă de obicei ascult muzica pe care mi-am înregistrat-o sau PLUS FM(nu fac reclamă, dar după 12 dau melodii foarte bune), acum am preferat să ascult Radio România. Emisiunea de luni se numeşte Radio Radios şi nu e prima dată când mă calcă pe nervi. Invitat permanent al acestei emisiuni este profesorul Alexandru Ciocâlteu. Dacă muzica propusă primeşte de la mine lejer nota 9, maniera în care se poartă discuţiile este tipică snobilor, care nu dau un scuipat pe stimatul auditoriu. Pesemne că ei nu ştiu că trebuie "să te uiţi la un om de sus, doar atunci când îl ajuţi să se ridice".
Deja am lungit-o prea tare.Să trec la subiect. M-am enervat şi am închis mp3-ul după ce am m-am chinuit a asculta un pasaj de literatură în care era descrisă povestea unui mare scriitor cuprins de grijile determinate de bolii soţiei, de iminenţa Războiului din Coreea(acţiunea se desfăşoară în 1950), de mulţimea scrisorilor de felicitare la care trebuie să le dea răspuns.Într-o dimineaţă acest ins scapă de toate necazurile vieţii după ce se indrăgosteşte de un chelner de 19 ani(scriitorul avea 75)şi amăgindu-se cu existenţa unei eventuale relaţii uită de celelalte probleme cotidiene. Nu mai intru în detalii că deja mi se urcă sângele la cap.
Moderatorul pare că iese puţin din tâmpenia asta precizând că nu acesta este tipul de iubire pe care îl preferă.
Acum poate sunt eu tradiţionalist sau habotnic cum mai zic unii amicii(chiar şi prieteni), dar radioul naţional ar trebui să ne ofere emisiuni de calitate din cel puţin două motive: 1. toţi cetăţenii statului cotizează la Societatea Română de Radiodifuziune şi 2. aria de acoperire a celorlalte posturi de radio este în continuă creştere şi publicul fidel este în continuă scădere
Ca să nu uit, eu înţeleg că tot românul se pricepe la fotbal şi politică, dar nu înţeleg de ce emisiunea "Luminile nopţii" a trebuit să cedeze locul comentariilor sportive.M-am săturat!

luni, 16 august 2010

Interviu cu Nicolae Mârgineanu

Da ştiu mulţi dintre voi o să aveţi reacţia pe care am avut şi eu(cine e Nicolae Mărgineanu?). Un regizor care a făcut mai multe filme din care cele mai importante sunt "Padureanca", "Luchian", "Binecuvantata fii, inchisoare"(încă trei filme care trebuie să le văd). Ca şi în alte numere rubrica Dialoguri în pridvor propune un interviu interesant realizat de Claudiu Târziu.Articolul îl găsiţi aici.

Muzică

În ceea ce priveşte gusturile mele muzicale, generaţia în care mă încadrez mă va cataloga uşor demodat. Totuşi, pentru că nu dau prea multe parale m-am gândit să afişez(nu-mi place cuvântul postez) câteva melodii mai vechi care îmi plac:











duminică, 15 august 2010

Legitimitatea mârlăniei

Trăim vremuri în care dacă dovezile de respect le privim cu suspiciune, crezând că ascund în spate diverse interese. Dacă cedezi locul în autobuz unei persoane mai în vărstă, e posibil ca persoana respectivă să-ţi ridice statuie pentru binele făcut. Intrând într-un magazin există două mari categorii de persoane ce le întâlnim dincolo de tejghele. Prima categorie este şi cea mai răspândită şi cuprinde acele vânzătoare care îţi lasă impresia că atunci când vând un produs îţi fac un mare serviciu. A doua categorie, aproape la fel de enervantă cuprinde persoane ce nu te lasă să pleci din magazinul lor până nu cumperi ceva. Se agaţă pur şi simplu de tine.În pauza meciului FCM HUŞI-FCM BACĂU m-am dus să-mi iau un sudoku pe care am dat 4 lei. Vânzătoarea respectivă mă întreabă dacă nu mai vreau să mai iau un ziar de 1 lei. M-am abţinut să nu-i răspund în doi peri şi am preferat să-i spun că citesc presa pe internet.
Azi fiind foarte grăbit intru într-un magazin şi speram să cumpăr rapid ceea ce aveam nevoie. Am avut neplăcerea să asist cum comercianta stătea la taclale cu o cunoştinţă, ca mai apoi să se ia aiurea de un copil care nu avea bani de ajuns pentru a cumpăra nişte suluri de hărtie igienică.Îl ironiza pur şi simplu. Din nou m-am abţinut să-i zic ceva vânzătoarei. Stăteam şi mă găndeam dacă rolurile s-ar fi inversat ar fi fost bine?
În altă ordine de idei tocmai s-a încheiat o partidă din Liga I şi comentatorul Radio România Actualităţi ne anuntă că "Se încheie o partidă încheiată...". Frumos,nu?

sâmbătă, 14 august 2010

Formele răzbunării

Formele razbunarii

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:

- Ce inseamna sa nu rasplatesti raul cu rau?

Batranul ii zice:

- Patima aceasta are patru forme: prima, de la inima; a doua, de la ochi; a treia, de la limba; a patra, sa nu faci rau pentru rau. Daca poti sa-ti cureti inima, ea nu mai ajunge la ochi; daca ajunge la ochi, ai grija sa nu vorbesti; daca vorbesti, impiedica-te sa faci rau pentru rau.

Sursa:crestinortodox.ro

Alegerea patriarhului Justinian


Al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a născut multe legende. Cea mai cunoscută dintre ele este aceea că s-a bucurat de o ascensiune fulminantă datorită faptului că l-a protejat în anii '30 pe Gheorghe Gheorghiu Dej.De aici şi supranumele de "patriarhul roşu".Monahul Savatie Baştovoi publică aici un articol care lasă să se întrevadă cu lucrurile nu stau chiar aşa. În acelaşi sens, foarte interesante sunt memoriile mitropolitului Bartolomeu Anania.

Corul


De câte ori nu am mers la şcoala împăcat cu ideea că elevii mei limitaţi de mediul în care au crescut?Aproape de fiecare dată însă, am crezut că pot face din ei mici genii. Pe mulţi am reuşit să-i fac să memoreze măcar patru versuri. E un început. Un film care vine să-mi spună că nu totul e pierdut(ştiam asta şi înainte). Urmăriţi filmul ca să vedeţi până unde poate merge credinţa în reuşită. Dumnezeu ne-a înzestrat pe toţi cu frumuseţe, inteligenţă, perseverenţă, răbdare, înţelepciune, luciditate şi câte şi mai câte.Dar nimeni nu le are pe toate, de aceea trebuie să-şi lucreze talanţii pe care i-a primit şi să nu se uite cu invidie în grădina vecinului.
E uşor să faci un elev superdotat să se descurce în viaţă, dar să triumfi în faţa problemelor ce le ridică un grup de elevi mai mult decât obraznici e infinit mai greu. Urmăriţi filmul şi nu o să regretaţi.

vineri, 13 august 2010

Ploaie de stele

Cum de o bună perioadă de timp mi-am stricat somnul, invitaţia de a merge undeva la marginea oraşului pentru a vedea "ploaia" de stele ce se anunţa pentru noaptea aceasta a fost acceptată instantaneu, chiar dacă asta însemna că mai devreme de ora 3 nu o să pun capul pe pernă. Plimbarea îmi închipuiam eu că o să facem pe jos. Spre dezamăgirea mea am beneficiat de luxul maşinii, aşa că nu am adunat oboseala kilometri parcurşi cu pasul, ci mai degrabă pe cea datorată statutul pe loc şi, uneori, în picioare.
Unii dintre noi au fost mai rapizi de ochi şi au văzut mai multe stele căzătoare. Bineînţeles că asta depinde de modul în care acoperi cerul cu privirea, de răbdarea de care dai dovadă. de concentrare şi de poziţia adoptată. Unii dintre noi în lipsă de ocupaţie sau doar ca să treacă timpul s-au îndeletnicit cu spartul seminţelor sau povestirea de bancuri. Marea dilemă a rămas "Care e Steaua Nordului?". În rest, în materie de astronomie am aflat şi eu care e Carul Mare şi care e Carul Mic.
A fost minunat, păcat că nu am fost în plenitudinea forţelor fizice.
Şi ca să nu uit "Ucide becul!"

joi, 12 august 2010

Comentariile sunt proaste, dar ştirile la fel?

Dacă azi noapte nu am avut somn am văzut meciul lui Nadal cu Wawrinka cu un prim set epocal câştigat de spaniol în tiebreak cu 14-12, după ce elveţianul a ratat vreo 5 mingi de set.Şi cum la ora asta deja nu mai are sens să mă culc, mă uitam la ştirile de pe Eurosport 2 şi vedeam rezumatele de aseară. Este arhicunoscut faptul că avem nişte comentatori sub orice critică. Cei de la Cupa Mondială sunt cei mai cunoscuţi. Eu personal nu îl suport pe Bogdan Cosmescu, dar asta deja e altă poveste pe care am să o spun altădată. Ar trebui însă ca grupajele de ştiri să fie mai uşor de realizat. De exemplu când Eto'o înscrie al doilea din afara careului cu Polonia, tu nu poţi să zici că a marcat după ce a pătruns în careu.Aveţi golul aici la minutul 3:30. Apoi golul lui Rommedahl, marcat printr-un şut pe jos, nu poţi spune că mingea a fost trimisă peste portar.Urmăriţi aici de la minutul 3:45.
Ca s[ nu uit dacă mai aveam vreo pretenţie la cei de la Sport.ro acum sigur nu mai am. Meciul lui Nadal a fost preluat de la american cu tot cu comentariul în engleză.Pe mine nu mă deranjează prea tare, dar nu e firesc.

miercuri, 11 august 2010

FCM HUŞI- FCM BACĂU 0-3

Acum vreo două săptămâni găseam din întâmplare pe net un program al meciurilor din Cupa României.FCM Huşi urma să joace cu POli Iaşi II. S-au calificat şi astăzi am fost să văd meciul cu FCM Bacău.
Încă din start am plecat de-acasă cu gândul că nu urmează să văd un meci de calitate, dar vroiam să văd şi eu cine mai joacă în echipa locală şi mai mult să văd dacă băcăuanii, care sunt recunoscuţi pentru tinerele talente pe care le scoteau în ultimii ani pe bandă rulantă, au vreun jucător mai răsărit.
Încă din start s-a observat că gazdele nu au nici un fel de strategie ofensiva şi clasica minge bubuită în faţă este singura lor opţiune. De altfel, cred că singurul şut pe poartă a fost în primul sfert de oră când o lovitură liberă a fost trimisă pe sub zid pe centrul porţii, fără probleme pentru portarul băcăuan. Încet dar şigur, dominarea oaspeţilor era tot mai evidentă. În minutul 30 o pătrundere impetuoasă pe stânga coroborată cu o intrare imprudentă a dus la acordarea unei lovituri de pedeapsă. Băcăuanii au ratat şi până la pauză o singură ocazie a mai existat. Portarul titular huşean a fost între timp schimbat în urma unei accidentări.
În timpul primei reprize l-am văzut urcând la "tribuna oficială", adică undeva prin spatele meu pe finanţatorul vasluian Adrian Porumboiu. Alături de el cred că l-am zărit pe Cristian David, fost ministru de interne în guvernarea Tăriceanu.
Pauza e venit la fix numai bine cât să îmi iau un energizant şi o revistă cu sudoku, care am folosit pentru a nu-mi murdări prea tare pantalonii scurţi.
În repriza a doua m-am aşezat mai aproape de poarta din stânga în ideea că băcăuanii vor ataca mai mult. Ceea ce s-a şi întâmplat. Minutul 60 avea să aducă deschiderea scorul după o centrare de pe stângă şi o lovitură de cap bine plasată lângă bară. Din păcate, din neputinţă sau din lipsă de voinţă gazdele nu au ieşit la joc aşa că prin minutul 75 observam că atacurile poziţionale ale oaspeţilor se desfăşurau cu toţi jucătorii aflându-se la cel mult 40 de metri de poarta huşenilor. Imediat un şut bine plasat, de la vreo 25 de metri pe jos, l-a surprins pe portarul gazdelor şi scorul devenea 0-2.Nimic nu s-a schimbat în desfăşurarea jocului şi în timp ce îmi salutam câţiva cunoscuţi migea mai intra odată în plasă: 0-3(probabil după o centrare de pe dreapta şi o reluare din interiorul careului).
Au fost surprinzători de mulţi spectatori, din partea oaspeţilor fiind prezentă o galerie de cel mult 20 de oameni, dar care a strigat destul de des, în comparaţie cu gazdele care nu avea decât nişte chestii ce emiteau sunete asemănătoare cu "vuvuzelele".
Jocul gazdelor nu a constat niciodata în mai mult de 5 pase consecutive, în timp ce oaspeţii au pasat mai bine. au fost puţin mai tehnici, căştigând majoritatea duelurilor aeriene. Nu s-a remarcat nici un jucător în mod deosebit. Dacă asta e tot ce pot băcăuanii rămânerea în liga a II-a va constitui o adevărată performanţă. Huşenii vor juca în continuare în judeţeană pentru acolo le este locul.

marți, 3 august 2010

Balanţa

Balanţa un film excepţional cu Maia Morgenstein. Atâtea tipologii de români pe care le putem identifica. De la cei care cred in prioritatea clasei muncitoare până la obsedaţii sexuali. Spiritul de turmă e la mare preţ. Şi bineinţeles că dacă ţi se oferă un serviciu la care ai dreptul trebuie să fii veşnic recunoscător. Traiul toxic din Copşa Mică şi gagica care crede că dacă vinde crenwuşti are drept de moarte şi de viaţă. Mi-a plăcut Mihai Constantin(Ionică din Liceeni pentru necunoscători). Săracul viţel. Tare faza cu asistenta. „Mama e de origine nobilă”. Mare figură copilul! „Loc de dat cu capul”, eu ar trebui să am vreo câteva afişe. Cel mai rău e că situaţia asta e valabilă şi astăzi.Sunt atâtea situaţii în care cei care îşi fac bine meseria sunt desconsideraţi, iar viaţa lor personală devine publică. „A te indrăgosti de o femeie este cea mai de jos cădere a unui bărbat, terfelirea demnităţii sale primordiale”(Kierkegaard?). Frumoasă colaborarea între urmăritori şi urmăriţi.Tipic românească. Şi ca totul să fie perfect, tot satu să fie la înmormântarea lui Titi deşi nimeni nu îl cunoaşte. „De bine, de rău, o ducem bine”. Şi ca să nu uit preotul(Dorel Vişan) pe motocicletă. Primarul(Rebengiuc) are o confruntare antologică cu preotul. Şi soţia preotul mai dă un „du-te dracului”. „De ce şi-a pus mâna sub tren? De frică”. Finalul m-a dus cu gândul la Otopeni(„Cine-a tras în noi în 22?”). „ori tâmpit, ori geniu.Dacă iese normal îl omor cu mâna mea!”. Fără jumătăţi de măsură.

Film colosal. E tipic românesc în care se face haz de necaz şi în care realităţile sunt scoase la iveală cu o precizie chirurgicală(mai greu de noi care mai scăpăm din înţelesuri) Mama zicea că sunt prea corect pentru viaţa asta crudă, iar tata zice că toată viaţa e o minciună. E foarte posibil să fie adevărat.