marți, 31 martie 2009

Cititul reduce stresul

Gasesc un articol foarte interesant pe unul din blogurile pe care le citesc. Asadar elevii din ziua de asta ar trebui sa constientizeze ca cititul ii "destresează" cel mai rapid şi nu jocurile pe calculator sau folosirea messului pe post de aparat de respiratie artificiala.

vineri, 20 martie 2009

Scrisoare către liceeni

O scrisoare apărută pe blogul lui Tudor Chirilă adresată liceenilor.Ceva mai mult decât bine venit dacă stăm să ne gândim la generaţia care vine din urmă.

duminică, 15 martie 2009

Cine are dreptate? Elevii sau profesorii?

Învăţământul în ziua de astăzi constituie o adevărată problemă pentru ţara noastră. Absenţa unui program pe termen lung pentru eficientizarea învăţământului stârneşte, cel puţin odată pe an, nemulţumirile elevilor, profesorilor sau a părinţilor. Acest lucru este "beneficiu" pe care îl datorăm principiului care se aplică la Ministerul Învăţământului: cine a fost înaintea mea nu a făcut nimic bun, avem de un program bun, dar în primul rând diferit. Aşa că în fiecare asistăm la recrutarea unei noi generaţii de cobai. Şi cel puţin ultimele cinci generaţii, în opinia mea, pot fi apreciate drept carne de tun. O soluţie pentru evitarea acestor situaţii consider ar putea fi adoptarea unei legi care să specifice clar ca schimbările făcute, mai ales pentru examenele de sfârşit de ciclu, să nu se aplice decât după doi ani(adică cei care sunt în clasa a 11-a să nu aibă surpriza de afla abia înainte de clasa a 12-a cum vor da bacul sau ce trebuie să înveţe pentru examen).
Astea rămân problemele ministerului, probleme pentru care trebuie găsită o rezolvare cât mai urgentă.Însă dincolo de această realitate există una şi mai dură.Ea priveşte relaţia dintre elevi şi profesori. Pentru ca procesul educativ să se desfăşoare în condiţii cât mai bune, atât profesorii cât şi elevii trebuie să-şi facă treabă cât mai bine.
Funcţia de profesor presupune respectarea anumitor cerinţe. În primul rând deţinerea unor cunoştinţe ce vor fi împărtăşite într-o manieră cât mai convenabilă asimilării acestora de către elevi. Apoi nu este suficient dacă eşti plin de informaţie dacă nu ai tact pedagogic sau dacă vrei să faci din asta un mijloc de a demonstra inferioritatea elevilor.De asemenea, comportamentul are şi el un rol foarte important. Respectul reciproc favorizează procesul de predare-învăţare.
Elevii, la rândul lor, vor conştientiza că au în faţă un dascăl şi nu o persoană cu care se pot trage de şireturi, nu o persoană care nu va rata nici o ocazie de a pune note proaste, ci una care doreşte să îi transforme îi oameni.
Din păcate, în ziua de astăzi fiecare din cele două părţi uită care le sunt sarcinile, drepturile şi obligaţiile. Elevilor le-a intrat democraţia în cap şi legislaţia le dă voie sa profite de acest lucru. Profesorii întâmpină mari greutăţi în a stăvili libertinajul elevilor şi din păcate legislaţie nu-i ajută deloc.
(va urma)

duminică, 8 martie 2009

NU Legalizării prostitutiei

O problemă la prima vedere delicată, care trebuie însă tranşată clar şi fără prea multe comentarii. Văd că această problemă este ridicată din nou în contextul crizei economice. Necesitatea luării unor măsuri care să ducă la creşterea bugetului este evidentă, însă acest lucru nu trebuie făcut oricum. PRimul-ministru Boc ne aduce aminte de Machiavelli, dar esenţial este ca acest lucru să nu fie dat uitării.
Din păcate vor apărea cu siguranţă personaje politice care ne vor spune că prostituţia a atins cote alrmante şi că acest lucru poate constitui o sursă serioasă de venituri. Acest fapt este adevărat, dar o eventuală legalizare a prostituţiei nu este decât o invitaţie la păcat. Dincolo de bani să nu uităm că trebuie să slujim lui Hristos şi nu lui Mamona.
Aşa că trebuie să spunem un NU categoric acestui proiect.

sâmbătă, 7 martie 2009

Despre moartea unui sportiv

Cu toţi vedem moartea ca pe o întâmplare nefericită pe care într-un viitor foarte îndepărtat trebuie să o suportăm. Mai există câţiva "nebuni", care ştiu că de fapt poate veni în secunda următoare, peste o oră sau oricum într-un viitor mult mai apropiat decât mintea noastră plină de prejudecăţi de lasă să-l anticipăm. Totuşi, noi aceşti tineri visatori mai coborâm câteodată cu picioarele pe pământ. Şi îmi trec acum prin minte două exemple clasice: atunci când ne moare cineva apropiat sau când moartea cuiva devine subiect de ştiri pentru cel puţin câteva zile. Din a doua categorie de evenimente nefericite face parte şi moartea lui Marian Cozma. Cu toţi am crezut atunci că a murit ca un erou şi că poliţia din Ungaria poate constitui un exemplu pentru cea din draga noastră patrie. Dacă în ce priveşte prima parte a afirmaţiei anterioare lucrurile nu s-au schimbat prea mult, cea de-a doua ridică numeroase semne de întrebare.Din păcate. Articolul apărut în Gazeta Sporturilor dezvăluie adevărata faţă a acestui tragic accident petrecut la începutul lui februarie.