miercuri, 29 decembrie 2010

Copilul orfan şi Hristos

Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului… Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea…

Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulţi dintre ei pentru prima oară – tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului şi despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt.

După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din nişte şerveţele pe care le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată. Urmând instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle. Câteva pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc. Păpuşi cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiţi de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.

Aşa am ajuns şi la măsuţa lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!

Am chemat îndată translatorul, să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle.

Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi acurateţe. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle.

De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii!

… Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă. Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El.

Şi L-am întrebat: < Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine? > Şi Iisus mi-a răspuns:

Atunci m-am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.

Când Mişa şi-a terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii.

Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva care-I promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna…

(Material furnizat de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, din Washington D.C.)

“Lumea credinţei”, Magazin ilustrat – luna februarie 2004

duminică, 26 decembrie 2010

Leonid Dănăilă




Reuniune de clasă

Mă gândeam zilele trecute dacă anul astă de sărbători o să-mi revăd măcar o parte din colegii de liceu.Şi surpriză m-am reîntâlnit cu mai bine de jumătate din clasă. A fost peste aşteptările mele şi, eu cel puţin, m-am simţit destul de bine. Bineînţeles că anumite antipatii s-au păstrat chiar dacă au trecut cinci ani jumate.Detaliile stau dovadă pentru acest lucru.
Plăcerea reîntâlnirile cu foştii colegi nu poate depăşi un anumit nivel de apropiere datorită absenţei de comunicare în timp. Ce paradox! Bucuria revederii este dată de faptul că nu i-ai mai văzut pe ceilalţi.Şi acelaşi lucru limitează profunzimea discuţiilor...
E posibil să nu fi înţeles nimic din ce am scris mai sus... E mai bine aşa în amibiguitate...

joi, 16 decembrie 2010

A fost odată Transilvania

A fost odata Transilvania from Victor Roncea on Vimeo.

Gară pentru doi

Un film pe care vroiam să-l văd de mult timp. Deosebit, extraordinar, dramatic. Orice cinefil care se respectă trebuie să îl vadă. Eu nu mă las prea uşor impresionat de filme, dar Gara pentru doi pur şi simplu m-a entuziasmat.

Uneori fotbalul e drept

Concluzii pe scurt: Steaua a pierdut în minutul 93 cu 1-0 la Napoli, gol Cavani şi adio calificare. Concluzii pe larg: fotbalul deseori e corect.Când stai baricadat în apărare nu ai voie să te declari nedreptăţit dacă păţeşti ce a păţit Steaua. Cine ataca merită să căştige. Să nu dăm vina pe ghinion. Noroc am avut cu carulŞoluri cadou cu fiecare din adversarii din grupă. Partea bună e că Lăcătuş, care rămâne un jucător emblematic pentru Steaua, va fi schimbat(din păcat, ca şi Hagi, nici nu are faţă de antrenor la Steaua).
Comentariu a fost din nou penal, sub orice critică.Nu poţi să îl lauzi pe Tătăruşanu în minutul 88 şi cinci minute mai târziu să ştergi cu el pe jos.Ba da, se poate! Sau cel puţin aşa cred comentatorii PRO TV. În consecinţă, am decis să nu mai urmăresc nici un meci pe PRO TV, decât în cazuri extreme(când nu o să pot urmări pe internet alt comentariu.)

P.S. Ştiu că după război mulţi viteji se arată, dar totuşi vreau să zic că am simţit că aşa o să se întâmple.

miercuri, 15 decembrie 2010

Transfer decalat şi un gest surprinzător

Depistarea gafelor făcute de televiziune a început să devină la mine un reflex.Umblam la internet şi aruncam o privire pe digisport.Coman de la Rapid acorda un interviu.Sub numele lui stătea scris CFR CLUJ. Se pare că televiziunile noastre sţiu mai bine decât echipele însăşi transferurile pe care acestea le vor face. Eu ştiu că e vorba cau unul din portarii să fie vândut, dar totuşi nimic nu era singur...


P.S. Am rămas plăcut surprins de o vânzătoare care şi-a cerut scuze că în loc de bancnote mi-a dat rest monezi de 50 de bani. A nu se înţelege că am ceva cu vânzătoarele

luni, 13 decembrie 2010

Un Clink şi o duzină de chibrituri

Alaltăieri am fost să-mi cumpăr ultimele numere din "Mănăstiri ortodoxe".Când ajung la chioşc văd în faţa mea un domn mai în vărstă(probabil pensionar), care se pregătea să-şi achiziţioneze un ziar.Din dialogul pe care l-am surprins cu vânzătoarea am înţeles că individul în cauză era abonat la Libertatea.Ghinionul lui!Libertatea se terminase. Aşa că omul nostru a cerut un Clink.Acum eu ştiu că sunt tare de urechi şi e posibil să fi înţeles greşit, dar când se întâmplă să aud acelaşi lucru de două ori sigur nu am auzit rău. Frumos exemplu,nu? Se spune că cine n-are bătrâni să-şi cumpere. Lucru perfect adevărat atâta timp cât cei mai în vârstă ca noi ne pot servi drept exemplu. Or eu nu prea văd nici un exemplu în persoana despre care vorbeam mai sus. Esenţial cred că e uşor de extras aşa că nu mai insist.
Azi mă duc să fac cumpărături şi printre altele aveam nevoie şi de chibrituri. Intru într-un magazin şi întreb "Avei chibrituri?". Răspuns:"Da. x lei duzina".Preţul mi se pare acceptabil aşa că iau mai multe duzini.Surpriza apare atunci când de curiozitate încep să număr cutiile de chibrituri şi fac o nouă descoperire: fiecare duzină are 10 cutii.Iarăşi lumea se întoarce cu susul în jos, eu ştiam că o duzină are 12 elemente.Criza schimbă lucrurile după câte văd.Nu e minunată viaţa?

duminică, 12 decembrie 2010

FAMILIA ROMANOV








Radu Cosaşu la 80 de ani

Săptămâna aceasta Gazeta Sporturilor i-a dedicat scriitorului Radu Cosaşu, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, opt pagini în unul din numerele sale.Am să spun că apreciez majoritatea covârşitoare a articolelor creionate de Radu Cosaşu. N-am să vă dau linkuri cu ce au scris alţii despre el, ci doar un interviu luat pe furiş de Ovidiu Ioaniţoaia. Mai jos aveţi o scurtă lectură foarte amuzantă a sărbătoritului.


miercuri, 1 decembrie 2010

La mulţi ani, România!

Astăzi se împlinesc 92 de ani de la unirea Transilvaniei cu România.La mulţi ani, România! Încă de dimineaţă am fost la manifestările organizate în parcul Rodina. S-a săvârşit un Te Deum urmat de discursuri şi de depunerea de coroane. Am avut ocazia să-mi revăd o parte din profesorii. Anii s-au aşezat şi peste ei. Alături de tatăl meu am prins o poziţie foarte bună, ştirbită însă de nişte elevi preocupaţi mai mult de achiziţionarea unor cafele.Frigul ne-a alungat foarte rapid acasă. Urmăresc defilarea forţelor armate de la Arcul de Triumf. Mai devreme ascultam o emisiune în care se punea problema schimbării zilei naţionale din pricina condiţiilor meteo. Poate nu ar fi o idee rea.
Important e însă nu să asistăm la parade, ci să ne mândrim de faptul că suntem români în orice situaţie. Doamne, ocroteşte-i pe români!



NICOLAE FURDUI IANCU-CANTECE PATRIOTICE

Asculta mai multe audio diverse

marți, 30 noiembrie 2010

BARCELONA-REAL 5-0

Nu o singură dată vi s-a întâmplat să auziţi despre un meci de fotbal că a fost unul de povestit nepoţilor. Multe poate nu merită asemenea aprecieri, dar ce a fost în seara asta pe Nou Camp cu siguranţă a fost un asemenea meci.Când o echipă reuşeşte să lege fără prea mari probleme 50 de pase, când cealaltă echipă e antrenată de Mourinho şi se numeşte Real Madrid nu te poţi gândi decât la un superspectacol şi la o umilinţă fără margini. Messi nu a marcat, dar cu cele trei pase de gol a reuşit să-i scoată din sărite pe madrileni.Aşa că cei din capitala Spaniei au pierdut şi nedemn după ce au încheiat meciul printr-o intrare criminală. În box există soluţia KO tehnic. Din păcate sau din fericire aşa ceva în fotbal încă nu s-a inventat.Dacă ar fi existat aşa ceva probabil meciul s-ar fi încheiat undeva prin minutul 70. Uitându-mă la rezultatul final nu pot să nu mă gândesc la câteva lucruri:
1. un joc de pase comparabil cu cel al Barcei din seara asta cred că am mai văzut doar la Ajaxul din manşa retur a semifinalei Uefa Champions League din sezonul 95/96 cu Panaithinaikos, când olandezii căştigau cu 3-0 în ultimele 20 de minute(în tur fusese 1-0 pentru greci chiar la Amsterdam)
2.campionatul nu e jucat, diferenţa e doar două puncte
3. nici nu s-a încheiat bine meciul că eu de-abia aştept returul de pe Santiago Bernabeu,
4. Mourinho dacă nu recunoaşte superioritatea Barcei, degeaba este cel mai bun antrenor din lume(momentan după Guardiola).

duminică, 28 noiembrie 2010

Prima ninsoare şi alte chestii

Alaltăieri au căzut primii fulgi de zăpadă.Nu i-am prins în direct dar am văzut că au zăcut vreo două ore pe nişte acoperişuri.Apoi au dispărut. Astăzi Federer şi-a marcat revenirea după un 6-1 în decisiv în finala de la Turneul Campionilor. Urmează un nou an în tenisul mondial şi odată cu trecerea timpului şansele lui Federer de a reveni în fruntea clasamentului scad. Azi au fost alegerii în Basarabia.Sper să nu fi câştigat comuniştii şi poate o vrea Dumnezeu vreodată să reîntregim cândva România mare.

vineri, 19 noiembrie 2010

Daruri duhovniceşti (IV)

Cine se domină pe sine, îi domină pe ceilalţi De asta are creştinul proba postului, să înveţe să se înfrâneze, să mute atenţia de pe bunătăţile materiale pe bunătăţile spirituale, Să deschidă poarta cerului şi a sufletului cu cheia rugăciuniii. Că zicea şi un Sfânt Părinte că acela care se domină pe sine îi domină şi pe ceilalţi şi o face cu înţelepciunea dugului şi a minţii. Omul se priveşte superficial pe sine, e gata întotdeauna să cedeze primului impuls în tot ceea ce face, fără să se sfătuiască cu înegerul său, fără să se raporteze la harul cu care a fost îndumnezeit. Oamenii care nu au încredere în ei înşişi pierd uşor şi încrederea în Dumnezeu... Iar relaţia cu Dumnezeu se stabileşte printr-o temeinică cunoaştere a sinelui, printr-o relaţie de iubire cu aproapele. Numai iubindu-l pe aproapele îl poţi cunoaşte. Că nimeni nu se deschide spre cel de alături dacă nu simte că este iubit. Aşa şi Dumnezeu, numai dacă îl iubeşti poţi să îl cunoşti, se lasă văzut...
Spune, de altfel, şi Maxim Mărturisitorul: "Iubirea de Dumnezeu este tendinţa virtuoasă a sufletului, iar cel ce o are nu doreşte nimic din lucrurile create, mai presus de iubirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, e cu neputinţă să păstrezi o astfel de iubire dacă simţi cea mai mică aplecare spre lucrurile lumeşti.Cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu duce o viaţă îngerească pe pământ. El posteşte, veghează, se roagă şi are tot gândul bun pentru semenul său"(p.87).

Povăţuitorii Povăţuitorii?Povăţuitori sunt profesorii în şcoală, povăţuitori sunt părinţii, povăţuitori sunt ziariştii, scriitorii, intelectualii în general.Povăţuitori sunt bătrânii pentru tineri, cei care ştiu pentru cei care nu ştiu. Povăţuitori sunt şi politicienii, atâta timp cât mai au ideea de morală, aşa cum aveau politicienii de pe vremuri şi aici mă refer numai la cei care au slujit patria şi şi-au făcut din asta un ţel absolut, mod de viaţă. Fiecare dintre povăţuitori va da seama, mai apoi, pentru cât de cinstit au fost cucei pe care i-au învăţat. Când înveţi pe altul, când povăţuieşti, arunci o sămânţă, Dacă sămânţa e mincinoasă, ea va rodi pe măsură(p.88).

Răbdare şi nerăbdare Tot ce se întâmplă bine în lume este consecinţa răbdării. Tot ce se întâmplă rău e consecinţa nerăbdării. Şi războaiele şi catastrofele... Şi natura devine uneori nerăbdătoare şi atunci se întâmplă ceea ce se întâmplă: cutremurul, inundaţia... Piatra răbdătoare prinde sfârşitul lumii, cealaltă e praf şi pulbere(p.98),

Răsplata bunătăţii Zicea un părinte: "Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl găseşti, şi dacă îl iei de rău, tot pe acela, şi rău îl găseşti". Şi acelaşi părinte aminteşte că în Pateric se spune că un bogat i-a dat unui sărac o haină, şi săracul a luat haina şi a vândut-o şi a băut-o. Şi atunci omul era îngrijorat: Uite eu i-am dat-o să se îmbrace şi el a vândut-o şi a băut-o...! Şi era nemulţumit şi noaptea avut un vis în care se făcea că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi l-a întrebat pe binefăcător: Cunoşti haina aceasta?Şi el a zis: Da, Doamne, o cunosc, a mea este! Şi Domnul Hristos a zis: Nu te întrista, Eu o port.(p.98)

Recompensa unui sacrificiu Cine împarte are cât îi trebuie, cine nu împarte trudeşte singur să-şi care poverile Era o poveste... Cică un puşcăriaş dezertă din temniţa unui oraş şi se refugie în pădure. Făcându-i-se foame, se apropie de o colibă, unde credea că poate să fure ceva de mâncare. Înăuntru, însă, găsi o familie extrem de înfometată, cu un copilaş bolnav care avea nevoie de hrană şi medicamente. Puşcăriaşul dezertor îi linişti: Nu mai plângeţi. Vă rog să anunţaţi autorităţile că m-aţi prins, pentru că sunt dezertor lu urmărit şi veţi primi recompensa care se dă ăn aceste cazuri, adică cinci mii de lei. Aşa veţi scăpa de foame şi de griji! Deşi sărmanii nu se lăsau înduplecaţi, dezertorul îi convinse în final şi astfel îl dădură pe mâna poliţiei, Fapta lui stârni însă uimire în rândul autorităţilor care îl graţiară...(p.98)

Să vezi iaudul continuu, ca să ştii unde e Raiul... Un părinte de la o mănăstire avea pe un perete al chiliei sale un tablou care înfăţişa focul şi chinurile iadului, Dimineaţa şi seara şi ori de câte ori putea peste zi, privea aceste imagini, meditând la ceea ce vedea, întărindu-se în faţa ispitelor. El îi îndemna şi pe alţii să facă asemenea, zicându-le: "Omul să se coboare cu cugetul în iad, spre a se convinge de grozăvia lui, fiind încă în viaţă, căci după moarte dacă a intrat acolo, nu mai poate ieşi. Cine uită iadul, uşor cade întrânsul...!"(p.107)

Smerenia şi mândria Smerenia este haina dumnezeirii, iar mândria este haina diavolului. Pe care o îmbrăcăm, aceluia ne asemănăm. Iar lucru interesant este faptul că atât de departe fiind una de alta, omul poate într-o clipită să alunece din smerenie în mândrie.(p.111)

Teama de "judecata morţii" Aşadar, cel care cugetă la moarte, scapă de moarte, iar cel ce cugetă numai la plăcerile acestei vieţi trecătoare, îşi câştigă moarte. Nu de moarte trebuie să ne temem noi, pentru că, în fapt, moartea este nemurire, ci de pierderea sufletului să ne temem.(p.113)

Despre filme


Un interviu excelent despre filme cu CTP găsiţi aici.

joi, 18 noiembrie 2010

Daruri duhovniceşti (III)

Libertatea Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare dar şi în cuget, în inteligenţă. Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei(p.53)

Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care me face, treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.(p.54)

Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau eu, căci, de multe ori, făcând ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici.(p.54)

Mama Mama este numele sfinţeniei pe lumea asta, şi chiar lumea asta este făcută din sângele şi din plămădeală trupului şi a sufletului ei.(p.56)

Mila şi dragostea. Mila este latura cea mai frumoasă a dragostei, mila este dragostea activă şi nu contemplativă.(p.59)

Moartea După trup omul este muritor, iar după suflet este nemuritor. Sufletul nemuritor are puterea de alege între a supune moartea şi patimile şi între a fi supus patimilor şi morţii. Noi ne atragem moartea prin reaua folosire a libertăţii noastre cu care am fost creaţi. De aceea, înegerii ne străjuiesc neîncetat, după cum este scris: "Străjui-va înegerului Domnului împrejurul celor ce se tem de El Şi-i va izbăvi pre ei"(Ps. 33,7)(p.66)

Necredinţa .Necredinţa face o Golgoţă din fiecare zi.(p.68)

Omul la necaz e ca marinarul în furtună... Ce face marinarul în furtună? Pune mâna şi se ajută, îi ajută pe ceilalţi. Atunci, când ai un necaz. trebuie să fii cel mai limpede, să ştii ce ai de făcut. Cei care se apucă de băut, sunt slabi, de fapt ei caută un motiv... Nu sunt de compătimit, trebuie scoşi din starea asta. Necazurile sunt ispite, dacă nu le depăşeşti cu rugăciunem cu înţelegere, cu credinţă, degeaba ai trăit o viaţă frumoasă creştinească în perioade de pace...(p.70)

Omul Omul este - sau ar trebui să fie - jumătate dragoste şi jumătate luptă, jertfă pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău.(p.71)

Omul "în cădere" În cădere omul îi poate trage şi pe alţii din preajmă, dacă nu sunt atenţi, dacă nu sunt prudenţi, dacp nu bagă de seamă rapid răul şi consecinţele lui. Fiecare om răspunde de aproapele său, toţi ne facem vinovaţi când cineva din preajmă cade fără ca noi să epuizăm toate căile de a-l salva.(p.71)

Osteneala mamei. În osteneala mamelor stă prezentul şi viitorul naţiei... Cineva a întrebat pe un părinte: Ce ne lipseşte ca să dăm unui om o educaţie corectă? Iar acesta a răspuns: Mama! Că dincolo de ce dă societatea unui om, sămânţa primă este pusă în suflet de mama.(p.79)

Postul şi "lecţia abţinerii" pentru viaţă Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se anţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdecţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. Spui azi: Ei, copilul e şcolar, nu-l postesc, ca să poată învăţa carte! E o greşeală, carte înveţi şi dacă mănânci fructe, legume, pâine... Ba mintea e mai liberă, trupul e mai liber, poate să facă efort mai mare.
Este cunoscută povestea lui Alexandru cel Mare care ,odată, în pustie, fiind extrem de însetat şi fără nici o sursă de apă, avu surpriza ca un soldat să-i aducă puţină apă în casca sa. Luă casca în mână, privi la soldaţii din jurul său, care se uitau, însetaţi şi ei şi la capătul puterilor, apoi dădu apa înapoi şi spuse: "Dacă eu beau apa, atunci voi veţi fi îndoit de însetaţi. Să răbdăm, deci, împreună, înfrânându-ne toţi vom izbândi"(p.86)



miercuri, 17 noiembrie 2010

Daruri duhovniceşti (II)

Creştinul şi "lumea din jur" Cei care se îndoiesc de calitatea celor din jur, sunt cei care n-au încredere în ei înşişi, care se îndoiesc de ei înşişi. Dacă omul are încredere în sine, dacă s-ar cunoaşte pe sine, atunci ar putea să aibă încredere şi în aproapele său. Încrederea duce la iubire. Răul nu este în ceilalţi, răul trebuie căutat, mai întâi, de către fiecare, în sine. Un sfânt părinte spune că :"Rugăciunea este darea la o parte a gândurilor". Viaţa de azi e complexă, e grăbită, e plină de tentaţii, dar daţi deoparte gândurile şi în spatele lor veţi descoperi sufletul, aşa cum şi l-a pregătit şi întărit fiecare... Mai zice şi părintele Arsenie Boca: "Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare..."(p.24)
Cuvintele leagă lumea şi o dezleagă, ele depun mărturie şi tot ele acuză...(p.28)
Despre sărăcie. Mulţi nu ştiu că nu sunt, de fapt, săraci. Doar când pierd totul îşi dau seama că nu erau săraci, că aveau îndeajuns.(p.32)
Dragostea Să vezi cu inima, asta înseamnă dragostea. Să-l vezi pe Dumnezeu cu inima, iată cea mai mare izbândă a creştinului...(p.33)
Familia şi societatea Nu poate fi societatea în neorânduială şi familia în bună rânduială...! Familia este greu încercată azi, ca orice valoare a lumii noastre. Unii n-au şi de asta se ceartă. Alţii au prea mult şi se ceartă iară. Un împărat rus, Ivan cel Groaznic, spunea arătându-şi degetele de la mâna dreaptă: acesta este fiul meu Fiodor, acesta e soţia mea Irina, acesta e nora mea, acesta e mama mea, acesta e fratele meu. Oricare mi l-aş tăia trebuie să mă doară. Şi dintre ei, pe oricare l-as supăra, va trebui să-mi pară rău...!(p.39)
Fericirea şi credinţa Fericirea e credinţa din om. N-aţi văzut câţi oameni au de toate, au poziţie în societate dar se simt nefericiţi pentru că sunt lipsiţi de credinţă...?(p.39)
Iertarea Şi cei care au iertat, şi cei care n-au iertat, şi cei care au uitat, şi cei care încă mai visează la răzbunare, şi cei care mai au coşmaruri. şi cei care trec senini mai departe, şi cei care au murit neîmpăcaţi, toţi, da, toţi nu pot face neîntâmplate cele ce s-au întâmplat.(p.43)
Iubirea lucidă Iubirea de Dumnezeu înseamnă luciditate, este o trăire fără oprelişte sau graniţă, dar şi fără nici o întrebare nu-şi mai are rostul acolo unde Dumnezeu e răspuns la toate gândurile noastre. Iubirea lucidă este iubirea prin fapte.(p.46)
Invidia Omul murdar vrea să-i murdărească şi pe cei din jur, să fie toţi de o samă şi de un fel. De asemenea oamenii proşti simt nevoie să-i coboare pe cei deştepţi şi pentru asta nu se dau în lături de la nimic. Mulţi oameni nevinovaţi au fost sfăşiaţi doar pentru că invidia celorlalţi le-a pus gând rău(p.47)
Judecarea aproapelui Dezbinarea, invidia arată puţina noastră dragoste către Dumnezeu, căci dacă l-aş iubi pe Dumnezeu m-ar întrista aşa de tare păcatul meu, cât ar fi de mic, încât mintea mea nu mai poate fi aţintită la greşelile fratelui. Cel ce judecă pe aproape nu se poate îndrepta pe sine, pentru că el este concentrat asupra greşelilor celuilalt. Când începem să ne vedem păcatele noastre mai mult decât pe ale fratelui, atunci înseamnă că am mai sporit un pic. Cel care judecă este plin de îngâmfare, pentru că el crede că faptele lui bune le-a făcut prin puterile sale şi nu prin harul lui Dumnezeu;unul ca acesta dispreţuieşte ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi se judecă cu cel ce-l judecă pe fratele, dându-i har şi bucurii celui ce este judecat, chiar dacă nu ar avea vreo faptă vrednică de aceasta.(p.51)

The Damned United

Un film care prezintă povestea reală a celui care a fost considerat unul din cei mai mari antrenori ai Angliei, Brian Clough, câştigător al titlului cu Derby County şi al Ligii Campionilor cu Nottingham Forest în 1979 şi 1980. E mai mult decât un film de sport. E o poveste despre mândrie, onoare, răutăte, ambiţie. Nu e un film excepţional, dar merită văzut.


marți, 16 noiembrie 2010

Emisiune despre Cuviosul Paisie Velicicovski

Pr. Tudor Ciocan - emisiune radio despre - Cuviosul Paisie Velicicovski (de la Neamt)

Daruri duhovniceşti (I)

De ziua mea am primit de la unii din bunii mei prieteni(de parcă am putea prieteni răi) o carte a părintelui Iustin Pârvu, Daruri duhovniceşti.Amicul meu nu prea dă el pe la biserică, dar din fericire pentru mine a ales bine cadoul. O carte care se constituie într-o culegere de cuvinte şi poveţe ale stareţului de la mănăstirea Petru Vodă. Cartea mi-a plăcut foarte mult aşa că am ales să public unele fragmente:

Averea sau onoarea? Un om a întrebat, odată, ce e mai mare: averea sau onoarea? Răspunsul unui Sfânt Părinte a fost: Dacă pierzi o avere, poţi să o faci, în scurt timp, cu ceva abnegaţie, cu ceva noroc. Dar dacă ai pierdut onoarea, cu nici o avere din lume nu o mai poţi recupera...!(p.11)
Banul. Omul a devenit prea materialist, se supune prea mult tiraniei banului. Peste tot auzi că banul este totul, că banul este stăpânul lumii. Cine pune banul drept stăpân al lumii, se bagă singur slugă la diavol(p.11)
"Căderea în moarte" Omul rămâne om în orice situaţie dacă îl are pe Dumnezeu aproape, în suflet, în inimă.Cei care n-au avut credinţă au căzut primii. În perioada creştinării, în Imperiul Roman,cică un rob a aflat că stăpânul său a fost condamnat la moarte de către păgâni. S-a dus iute acasă, a îmbrăcat hainele stăpânului, după care s-a înfăţişat înaintea prigonitorilor. A fost luat şi ucis în locul stăpânului său. Tot aşa s-a jetfit Mântuitorul pentru noi toţi...! În închisorile din perioada comunistă o mulţime de creştini au murit pentru ca poporul român să aibă destin (p.16)
Când e omul, cu adevărat, sărman...?! Un om sărman se duce la biserică să se plângă lui DUmnezeu că nu are cu ce să se încalţe.Dar în poarta bisericii văzu un om care nu avea picioare. Atunci omul se ruşină de gândul lui şi mulţumi lui Dumnezeu pentru picioarele sale sănătoase.(p.19)
Credinţa. Omul trebuie să creadă ca să poată înţelege! Cu credinţa vezi până departe, mai departe decât vezi cu raţiunea. Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi.(p.21)


va urma

duminică, 14 noiembrie 2010

Iubeşte-ţi aproapele

Duminica trecută am fost la biserică şi mi-a fost dat să observ ceva care m-a marcat. În faţa mea stătea o mamă cu fiul său care avea cel puţin vârsta mea. Era uşor vizibil că el avea probleme medicale, dar ceea ce m-a uimit mai tare a fost faptul că el nu reuşea să facă crucea cum trebuie(şi nu mă refer că nu ţinea mână cum trebuie). Mama, care îşi iubeşte copilul orice s-ar întâmpla îi lua mâna şi îl corecta de fiecare dată cu răbdare. Era puţin stânjenit de comportamentul fiului său, însă nu renunţa.
Am simţit aşa o milă faţă de amândoi, dar mai milă îmi e de mine. Mă compătimeam pe mine mai tare pentru că nu ştiu să mulţumesc lui Dumnezeu chiar şi numai pentru că sunt întreg la trup şi la minte. Dacă nu ne-am dori mai mult decât avem şi ne-am mulţumi cu ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu am fi mult mai liniştiţi, mult mai fericiţi.
Să nu-i privim de sus pe cei care au un defect fizic sau de altă natură şi să-i ajutăm pentru că puteam să fim noi în locul lor. Şi cine ştie ce mai rânduieşte Dumnezeu pentru noi? Dacă noi sau cineva drag nouă ajunge într-o asemenea situaţie?Nu vom vrea noi s[ avem sprijinul celorlalţi?

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Nuanţe după moartea lui Păunescu

Între condamnarea anticomuniştilor teoretici şi osanalele dezgustătoare de la Postumitatea TV, Adrian Păunescu a împărţit, din sicriu, România în două, aşa cum numai alegerile prezidenţiale o mai făcuseră. Mi-e dor de nişte nuanţe, aşa că, dacă vă aşteptaţi la o execuţie sau, dimpotrivă, la o căinare a poetului, nu are rost să citiţi rândurile de mai jos.

Tăcerea. “În asemenea momente, ţăranii tac”, a rezumat grozav Tudor Gheorghe. Din nefericire, am pierdut acea simplitate a jelaniei. Dacă ai dispreţuit pe cineva, dacă i-ai fost adversar ori chiar duşman, primele ore şi zile de după moartea sa nu sunt ocazia potrivită pentru ca tocmai tu să-i evaluezi viaţa. Măcar din respect faţă de durerea familiei, istoria şi verdictele pot să mai aştepte. Iar dacă eşti creştin, atunci ar trebui să crezi şi că, în acele momente, sufletul celui “adormit” vede ce e pe pământ. Şi, înspăimântat de această absenţă prezentă, să taci.

Viaţa în trecut. Funeraliile lui Adrian Păunescu ne-au arătat, mai clar decât orice studiu sociologic, că există o felie de populaţie - oameni cu vârste diferite, de la tineri la moşnegi - care trăieşte mental în anii '80, influenţată definitiv de propaganda comunistă sau de amintirile pe care ea le-a lăsat în familii. Naţionalismul orizontal, al lamentării înfrânte, nevoia de a găsi vinovaţi pentru implacabil, o prăfuire patetică, autoamăgirea şi pierderea lucidităţii valorice sunt tot atâtea semne pentru incapacitatea sau, mai grav, pentru lipsa dorinţei de a prinde prezentul din urmă. Pentru aceşti oameni, viitorul nu poate părea bun decât dacă seamănă cu acel trecut. Şi, totuşi, nimeni nu are dreptul de a le ignora alegerile. Ei nu sunt mai puţin români decât alţii.

Paradoxul. Acuzatorii lui Păunescu se întâlnesc, toţi, în acelaşi punct negru al ţintei: cultul personalităţii lui Ceauşescu. Pentru ei, aceasta e vina de neiertat a poetului, cauză a sentinţei pe care nu i-o mai vor comutată. Cunoaşteţi şi pledoaria lui, la fel de şubredă: acesta ar fi fost preţul pentru a putea face bine din interior, pentru a obţine şi iertări, şi favoruri, ba chiar, uneori, pentru a rosti adevăruri care l-ar fi tras de mânecă pe „Măria Sa”.

Să procedăm invers: să nu-l judecăm cu mintea de acum pentru ce-a făcut atunci, ci să ne imaginăm că am putea vedea, aflându-ne în anii '80, cum evoluează Adrian Păunescu după revoluţie. Care bucată e mai urâtă? Compromisul din timpul dictaturii sau consecvenţa în a-l elogia din libertate?

Discernământul refuzat. La fel de eronată, ca metodă, este şi analiza fenomenului „Cenaclul Flacăra” din poziţia noastră, postdecembristă, de oameni care au avut şansa providenţială de a se elibera. Supapă pentru regim? Noi, cei de pe stadioane sau din sălile arhipline, cauţionam, oare, sistemul învăţând muzica şi poeziile de la Cenaclu? Amânam astfel răsturnarea? Cântărea mai greu un singur vers politic, cel cu „Trăiască Ceauşescu...”, pe care puteai foarte bine să nu-l spui, decât toate celelalte strofe de dragoste pe care le ştiam pe de rost, care ne însufleţeau chefurile de liceeni nemuritori şi încălzeau chitarele în faţa corturilor din munţi?

Noi nu ne putem renega adolescenţa şi niciun analist politic nu ne poate refuza discernământul. Aceleaşi generaţii de la Cenaclu au cântat şi-n Piaţa Universităţii şi tot ele au votat împotriva lumii reprezentate de Adrian Păunescu, atunci când el nu mai era decât prizonierul egoului său care mişca mulţimi.

Articolul este preluat de pe aici.

TACHE

vineri, 12 noiembrie 2010

Cum să dezumanizezi poporul român?

Noi poate nu ştim cum, dar parlamentarii noştri ştiu cu siguranţă. Criza în care ne aflăm, morală în primul rând, scoate la iveală idei care mai de care mai năstruşnice din partea aleşilor noştri. După ce am avut de suportat tâmpeniile domnului Prigoană referitoare la prostituţie şi băgarea pumnului în gură(la presă mă refer) a venit timpul ca încercarea de a face rost de bani să-i atingă şi pe cei care practică magia şi alte ritualuri oculte. În loc să interzică astfel de manifestări guvernanţii s-au gândit că e rost de încă un motiv de taxe şi impozite. Adică nu contează că suntem un popor ortodox(mai nou se pare că doar în acte).Vi se pare că ortodoxia şi vrăjitoria nu pot exista simultan?Unii susţin că se poate.
Cei care ne conduc sunt dispuşi să închidă ochii în faţa unor fenomene imorale dacă astfel obţin bani. Concluzie: dacă vreţi să aflaţi următoarele proiecte de lege ce vor fi propuse gândiţi-vă la legi imorale şi aducătoare de bani.
Doamne ajută!

Tudor Gheorghe - Lumină lină

luni, 8 noiembrie 2010

Ce bine e să nu îţi placă fotbalul

Mai ales dacă cumva vrei să mergi să vezi Dinamo pe stadionul lui CFR. Fotbalul românesc ne-a oferit de-a lungul timpului o multitudine de absurdităţi, dar asta parcă le depăşeşte pe toate. Suporterii dinamoviştii care nu au buletin de Bucureşti nu au fost lăsaţi să intre pe stadionul Constantin Rădulescu.Şefii CFR-ului, care au întotdeauna pretenţia că ei reprezintă fotbalul civilizat, au făcut o discrimarea incredibilă. Pe principiul decât să avem de-a face cu huliganii, mai bine îi lăsăm şi pe suporterii adevăraţi în afară. Şi dinamoviştii nu se lasă mai prejos. Vor şi ei să arate că pot fi la fel de obraznici: au anunţat că oficialii clujeni nu au ce căuta în Ştefan cel Mare.Oare de ce nu mă miră? Nu-i aşa că e mult mai frumos să nu ai treabă cu fotbalul? Şi totuşi cineva zicea un anonim celebru că "fotbalul nu e o chestiune de viaţă şi de moarte, ci mai mult de cât atât."

duminică, 7 noiembrie 2010

Adrian Păunescu

Mulţi l-au înjurat, mulţi au spus despre el că a slujit regimul ceauşist. La noi este o vorbă: "Despre morţi numai de bine!". Nu ar fi oare mai frumos să ne aducem aminte de lucrurile minunate care vor române în urma lui, decât să-i beştelim memoria? Vladimir Tismăneanu scrie otrăvitor aici, iar Vlad Mixich scrie mult mai echilibrat aici. Eu prefer să-mi aduc aminte doar de două poezii colosale a căror înregistrări o să le postez mai jos, de imnul Rapidului, pe care il consider cel mai frumos(şi uneori îmi stârneşte emoţie deşi sunt stelist), de imnul Craiovei(excepţional ataşament al public oltean manifestat la începutul meciului cu Oţelul). Viaţa personală şi compromisurile pe care le-a făcut de-a lungul vremii o să-şi găsească răsplată la vremea cea din urmă.







vineri, 29 octombrie 2010

Victor Rebengiuc

Unul din actorii mei preferaţi este Victor Rebengiuc.De aceea găsiţi mai jos înregistrarea emisiunii Profesioniştii din 2008 în care este invitat.











miercuri, 27 octombrie 2010

Mulţumesc

Aţi simţit vreodată că vi se oferă mai mult decât meritaţi? Că sunteţi apreciaţi mai mult decât ar fi cazul? Că aveţi lângă voi mai mulţi oameni pe care vă puteţi baza decât v-aţi fi imaginat? V-aţi petrecut vreodată onomastica nefăcând nimic deosebit şi totuşi v-aţi simţit extraordinar?Şi eu.
P.S. Mulţumesc tutoror celor care m-au felicitat şi tuturor celor care nu m-au felicitat(pentru că dacă mă felicitau mi se urca la cap).Doamne ajută!

joi, 21 octombrie 2010

Locul unde renaşte speranţa

Locul unde renaste speranta - Copiii de la manastirea Petru Voda from Apologeticum on Vimeo.

Şcoala finlandeză

Sistemul de învăţământ finlandez este cotat drept unul dintre cele bune din Europa. Aici şi aici găsiţi două articole care vin să descrie destul de detalii modul în care se desfăşoară procesul educativ în "Ţara celor o mie de lacuri".Aici aveţi şi un articol despre statutul profesorului în Finlanda.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

În pelerinaj la Sfânta

Pentru prima dată în viaţa mea am plecat la Iaşi în pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Deşi vroiam să ajung mult mai devreme, din motive independente de mine m-am aşezat la rând abia la ora 11 seara la stâlpul 36. Începutul a fost foarte promiţător, primii trei stâlpi i-am parcurs în doar o oră, aşa că în mintea mea încolţea ideea că undeva până în ora 12 o să reuşesc şi eu să mă închin la moaştele Cuvioasei. Dar cum Dumnezeu a vrut altfel când scriu aceste rânduri nu pot decât să zâmbesc. Până dimineaţa însă totul a mers mult mai greu. Se înainta cu paşi mai mici decât ai melcului şi uneori am stat şi câte jumătate de oră în acelaşi loc. Din păcate, unii au uitat pentru ce au venit. Au privit acest drum ca pe un concurs de atletism în care traseul trebuia parcurs cât mai rapid, indiferent de mijloace. De aici au început problemele. Cei care au fost traşi la răspundere şi găsiţi vinovaţi au fost jandarmii. Imposibilitatea de a controla situaţia a fost frustrantă pentru mulţi dintre noi. Citeam aseară că ar fi fost mobilizaţi 450 de jandarmi.Nu am de unde să ştiu dacă chiar au fost atâţia, dar ceea ce ştiu sigur e că pe traseu au fost mult prea puţini. Şi acest sens au un singur exemplu, În prima noapte pe o stradă lungă de câteva sute de metri totul era supravegheat de un singur jandarm!!! Trişarea era astfel la îndemână oricui nu avea răbdare. Şi, ce păcat, au fost destui. Nu vreau să intru în detalii, vreau doar să spun că jandarmii deşi uneori poate puteau face mai mult s-au comportat admirabil. Nu a existat jandarm care să nu dea explicaţii pentru toate nemulţumirile oamenilor. Foarte politicoşi, uneori prea politicoşi. A existat şi un jandarm cu mustaţă şi cu ochelari care în cursul zilei, undeva în jurul orei nouă a reuşit să pună la punct o organizare care ne-a ajutat să avansăm foarte mult. Ulterior lucrurile s-au deteriorat şi am dus dorul jandarmului:D.
Au fost şi oameni care au încercat să profite de această sărbătoare şi comercializau batiste, şoşete, cafele şi tot felul lucruri. În acelaşi timp ne-am bucurat de ceaiuri, sandvişuri şi sarmale.Chiar îi invidiam pe cei care se ocupau pe cei care se ocupau de aceste lucruri pentru că trebuie să te simţi minunat să ai ocazia să ajuţi atâţia oameni. Îmi pare rău că nu am cumpărat mai multe pliculeţe cu mir, tămâie şi iconiţe ale Sfintei Parascheva pe care să le fac cadou(aceste plicuţe au fost atinse de moaştele Sfintei şi degajau o mireasmă foarte puternică).Am ajuns şi la zidul cu dorinţe unde am aprins două lumânări.
Cu toate supărările(a se citi ispitele) pe care le-am avut de înfruntat totul a mers la bun sfârşit. Deja erau oameni pe care deja îi cunoşteam bine şi ne sprijineam reciproc. Eu am fost cam idealist şi din acest motiv am fost depăşit de mulţi.La un moment dat am ieşit din rând pentru a-mi cumpăra ceva de mâncare.Când am vrut să reintru în rând nu mai aveam cum pentru că gardurile erau legate cu sârmă, însă oamenii mi-au făcut semn să intru mai în faţă.Odată intrat în faţă nu m-am bucurat de reproşurile celor din jur pentru că mare parte din ei mă cunoşteam mai de dimineaţă.
Toată ziua am auzit în difuzoare slujbele şi mesajul IPS Teofan, care e foarte uşor de recunoscut după vorba dulce şi blândă. Mitropolitul Moldovei ne-a făcut surpriza de a ne vizita, nu e cel mai potrivit cuvânt aproape de miezul nopţii şi ne-a încurajat, ceea ce pe mine m-a impresionat.
Am avut de depăşit şi momente mai dificile. La prânt răbdarea oamenilor a cedat şi pur şi simplu s-au spart rândurile, iar seara târziu am ascultat strigătele înfricoşătoare de-a dreptul a unei mame şi a fiicei sale. La început s-a crezut că fata era posedată.De curiozitate, m-am întors să mă uit şi când i-am văzut faţa deşi era la mare distanţă mi-a fost teamă, aşa că am întors capul cu speranţa că o visez frumos noaptea. Din fericire, cele două erau îngrijorate doar de sănătatea unei persoane dragi.Sperietura pe care am tras-o mi-a arătat ce credinţă slabă am.
Am cunoscut persoane drăguţe, sociabile care m-au făcut să trec mai uşor peste multe ore de stat în picioare. Odată ajuns la raclă vă spun sincer, că am uitat de dorinţele pe care le aveam în cap şi am avut doar preocuparea să ating batistele şi metaniile pe care le cumpărasem de moaşte şi să nu stau prea mult pe acolo pentru a nu mă lua jandarmii în primire. Ajutorul l-am primit aproape instantaneu, pentru că deşi nu cunoşteam pe nimeni cu care să mă întorc la Huşi, mai ales că era foarte târziu, cineva s-a oferit să mă aduc cu maşina până în Huşi.
Concluziile pe care le trag de aici sunt următoarele: mi s-a confirmat faptul că un astfel de pelerinaj este o adevărată ispită izbăvitoare,iar răbdarea mea în anii care vor veni trebuie să crească.Şi ca să nu uit zicea bine cineva, "am stat atât pentru că Sfânta a vrut să ne arate cât de păcătoşi suntem".
Doamne ajută!

miercuri, 13 octombrie 2010

Copiii despre Dumnezeu

"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor fara sa fie imbalsamati,
pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei." -
Sabina Dallu, 12 ani

"In religia noastra oamenii care au murit se ingroapa in pamant
pentru ca asa este bine, sa punem la loc ceva de unde l-am luat." -
Felix Roncea, 12 ani

"Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele
sunt pline de sentimente." - Ana Maria Pop, 14 ani

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima e ca lumanarea si daca
tu crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou in cer." - Claudia
Draghia, 9 ani

"Ca sa ne iubim semenii trebuie sa ne antrenam la nevorbit vorbe
urate."

- Arcadie Martin, 8 ani

"La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa
navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti." - Florentina
Stoian, 11 ani

"Cand ii ai pe Dumnezeu in suflet, toti oamenii din jurul nostru ne
sunt rude."

- Catalina Opaina, 14 ani

"Umorul este vitamina de luat la viata grea. " - Raluca BArbulescu,
14 ani

"Se spune despre artisti ca umbla cu capul in nori, ca artistul
vrea mereu sa-l vada pe Dumnezeu." - Irina Moscu, 12 ani

"Omul este o adevarata fabrica de dorinte pentru ca se naste cu
dorinta de viata si moare cu dorinta de a fi vesnic." - Matei Filimon,
14 ani

"In bisericile ortodoxe, sfintii sunt slabi, alungiti la fata si la
corp, pentru ca asa arata cei care sunt buni la suflet, ca lor le-a
ramas in corp doar sufletul, au ajuns numai piele si suflet."- Tudor
Matache, 12 ani

"E bine cand esti elev sa inveti poezii, pentru ca asa cum depun
oamenii bani in banca, pentru mai tarziu, trebuie sa aduni poezii in
scoala, ca sa ai poezie cand te faci mare." - Ana Matei, 12 ani

"Nu-si traiesc viata, spun unii despre calugari, deoarece li se
pare gresit cum calugarii prea si-au lipit viata de suflet si nu si-au
lipit-o de trup, cum fac alti oameni. " - Paul Paun, 12 ani

"Numai cel ce aude cu sufletul se poate incanta de concertul dat de
greier si de izvor. " - Nicoleta Stefan, 14 ani

"Muzica te curata de urat, dar numai daca o folosesti ca sapunul,
adica toata viata, nu asa, din cand in cand." - Irina Raducanu

"Diferenta dintre mama, tata si Dumnezeu e ca mama si tata pot crea
oameni, dar nu plante si animale si e imposibil ca ei sa faca o mare." -
Roxana Chis, 10 ani

"Sfintii invata la o scoala din cer, ca ei locuiesc pe pamant dar
ingerii le aduc din cer lectii in fiecare zi, sa le faca acasa." - Leon
Alexandru Gutu, 8 ani

"Dumnezeu ii iubeste pe cei necredinciosi, dar ii iubeste cu
suferinta."

- Ion Martin, 10 ani

"Albinele de aia ne dau noua toata ceara lor, ca au vazut ce facem
noi cu ea, ca facem lumanari pentru Dumnezeu, si atunci albinele nu o
mai pastreaza pentru ele." - Pavel Martin, 8 ani

"Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-as
intreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau sa o intreb pe Maica
Domnului cum este sa ai un copil - Dumnezeu. " - Alina Andreea Zane, 8 ani

"Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu" - Ana Maria
Badea, 12 ani

luni, 11 octombrie 2010

Filme româneşti

Cum umblam aiurea pe net am găsit o colecţie de filme româneşti, foarte bună în opinia mea. O puteţi accesa aici.

duminică, 10 octombrie 2010

marți, 5 octombrie 2010

Turnul Aifăl la RFI

Cred că eram prin clasa a doua când eram avertizat să nu fac gafa pe care o fac îndeobşte englezii. Ceva de necrezut mi-a fost dat să ascult în seara asta.Ştirile în sine nu sunt importante, dar fiţi atenţi la min 7:09.Matei Vişniec este autorul gafei incredibile.Veţi observa chiar o uşoară ezitare înaintea enormităţii.



luni, 4 octombrie 2010

Lumina ochilor

Articolul este preluat de pe crestinortodox.ro

Odata, o fata a ramas fara vedere, iar socul trait a indepartat-o de tot ceea ce stia, ajungand singuratica. Numai un baiat s-a apropiat de ea si a reusit sa ii castige atentia si inima. Cei doi isi petreceau alaturi cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tanara ii spuse celui drag:

- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa vad chipul tau… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a harazit miracolul privirii…

Dupa o vreme, baiatul indragostit se hotari sa ceara mana iubitei.

- Vrei sa te casatoresti cu mine?

Tacerea era apasatoare, iar tristetea plutea în aer. Cu tremur in glas, fata ii raspunse:

- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara…

La ceva timp, doctorul o chema la spital pentru a-i da vestea cea buna. Transplantul de cornee se putea face foarte curand. Aparuse un donator. Fericirea a fost imensa si, dupa operatie, primul care a vrut sa o vada a fost iubitul sau. Dar acesta era si el … nevazator. Scuturandu-se parca de o povara, ea spuse:

- Nu ma pot casatori cu un orb.

Tanara s-a intors sa plece. Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit:

- Sa ai grija, te rog de ochii mei!

CU Hertha Muller despre Liiceanu, Manolescu şi Cărtărescu sau invers

Mihnea Măruţă ne arată cum poţi reacţiona total deplasat atunci când te simţi atac, fie şi mai pe de parte, în acest articol. El face o amaliză pertinentă, ca de obicei, a atitudinilor luate de Cărtărescu, Liiceanu şi Nicolae Manolescu în urma dialogului dintre Liiceanu şi Hertha Muller de la Ateneu. Cei trei nu au s-au situat niciodată printre preferaţii mei(cel mai probabil sunt prea încet la minte) şi ce o să găsiţi în editorialul semnalat nu vine decât să-mi întărească părerile.

joi, 30 septembrie 2010

Să fim corecţi

De câte ori nu am fost luaţi de val şi apoi ne-a părut rău? Am urlat la fiecare gol al Stelei şi la 3-0(şi nu cred că era eliminat Kapetanos) parcă îmi părea rău. Bucuria mare, necaz curat. În primul rând am pierdut pentru că nu ştim să luptăm până la capăt. Cineva îmi spunea că la Barcelona se dă amendă dacă pasezi înapoi. Eu nu am asemenea pretenţii, dar e imposbil să nu poţi ţine de minge, să nu treci de mijlocul terenului decât din întâmplare. Să fim sinceri în primul sfert de oră am avut mare noroc, un autogol şi o greşeală de portar şi deja era 2-0.Apoi a fost 3-0 şi parcă era prea frumos aşa că am început să stricăm, să pară mai real. Să fie clar: adversarul trebuie învins, nu umilit. Nu trebuie să ne gândim să dăm zece când ai două-trei în faţă, dar nici nu trebuie să te baricadezi în apărare. Nu fiţi subiectivi ca comentatorii de la Pro Tv(cacofonia este intenţionată). Arbitrajul făcut de polonez a fost unul din cele mai bune din ultimul timp pe care mi-a fost dat să văd. Revedeţi minutele de prelungiri şi veţi vedea că trebuiau adăugate încă trei minute la cele patru dictate iniţial(în mod corect pentru că am tras de timp în mod evident). Golul egalizator a fost marcat în minutul 97:00.
Nu meritam să câştigăm, să nu ne plângem că am fost furaţi!Când fentezi jocul nu ai voie să câştigi!Când ai 3-0 în minutul 15 şi tremuri pentru victorie, e clar că nu o meriţi!

Gata nu are rost să mai scriu, că deja am scris prea mult!

Cutremur

Azi dimineaţă a avut loc un cutremur la 8.31. Poate n-ar strica să mă cutremur şi eu...

marți, 28 septembrie 2010

Jertfă


Un caz cutremurător reproduc mai jos. Este preluat de pe blogul A Treia Forţă



În cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se odihneşte, de mai bine de 11 ani de zile, monahia Heruvima, pe care, ca mireancă, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasă.
Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi, în 1995, a primit o bursă de la Fundaţia Soros pentru un masterat în istorie medievală la Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tâlcuirii la Facere, scris de Sfântul Ioan Gură de Aur, şi dovedea, în această lucrare, că textul tipărit de iezuiţi şi preluat de J. P. Migne în Patrologia Greacă are numeroase interpolări şi modificări faţă de manuscrisul cercetat, în care se regăsea un text cu adevărat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era că la o ulterioară ediţie critică a Tâlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu rea-voinţă de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a făcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru că a luat textul tradus la Neamţu, care se găseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Română, şi l-a prelucrat după cel tipărit în Patrologia Greacă; o altă observaţie – a mea, de data asta – ar fi aceea că părinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel după ediţiile apusene ale Sfinţilor Părinţi, ci doar după manuscrisele din spaţiul ortodox). Profesorii ei au apreciat munca şi i-au propus să se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axată tot pe tâlcuirea la cartea Facerii: trebuia să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi l-au urmat în tâlcuirea lor la Facere pe ereticul Origen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe măsură ce mai citea din Sfinţii Părinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea să o dovedească. Am aici, rămase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latină), cea a lui Origen (în greacă), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacă), si cea a Sfântului Efrem Sirul (în engleză), ba chiar si comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacă), lucrări pe care le citise acolo, la Budapesta, în original. Cu cât mai citea înţelegea nu numai că Sfinţii Părinţi nu l-au urmat pe ereticul Origen în lucrările lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrări a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întâmplat că, fiind acolo, să-si pună câteva întrebări despre profesorii săi şi să afle că majoritatea sunt evrei, şi să vadă dispreţul lor pentru Ortodoxie ţi pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar când le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Părinţi, ei i-au spus: „Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o dată. Mai gândeşte-te. Noi te plătim ca tu să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci“.

Au urmat mai multe zile de certuri si argumentări. Venind în ţară pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rău şi s-a dus la medic să-şi facă un control. Aşa a aflat că are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidă, în zona omoplatului stâng. Explicaţia era una singură: fususe iradiată. Doctorul i-a zis că mai are doar câteva luni de trăit. S-a întors la Budapesta să-şi ia bagajele. S-a certat cu toată lumea, care îi spunea: „De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ţi oferim vindecarea. Fii ascultătoare şi vei scăpa cu viaţă“. A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cărţi i-au rămas acolo) şi s-a întors în ţară. A venit la Părintele Iustin si i-a povestit toată tărăşenia, iar Părintele i-a spus să rămână la noi în mănăstire (aceasta se întâmpla în august 1997).
A urmat un an şi jumătate de suferinţă. Boala a ajuns repede la metastază. Încet, încet, se topea văzând cu ochii. A primit să fie rasoforită şi, cu câteva săptămâni înainte de a pleca dintre noi, a fost călugărită de Părintele Iustin. A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge, prin suferinţă, toate păcatele săvârşite în această lume. Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului. Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mânăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfânta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpânitorilor acestui veac.
Dacă lumea în care trăim este, în întregul său, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfânta Heruvima dă mărturie despre ceea ce stă scris în Apocalipsă: „Şi într’însa s’a aflat sânge de proroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pre pământ“.
Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul că de la CEU, mai înainte de ea, plecaseră din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentă din Georgia şi o alta din SUA. Îmi pare rău că nu vă pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodată.
Batjocura cea mare a fost aceea că, după plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU Premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bună lucrare a anului.
Diavolul a vrut să-i arunce sufletul pur în gheena, dar Dumnezeu a ridicat-o dincolo de nori, pentru dragostea de adevăr, pentru că Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi înfloreşte în adevăr şi sămânţa ei este sângele martirilor. Vino curând, Hristoase Dumnezeul nostru, înainte ca să fim robiţi de vrăjmaşii care blasfemiază şi ne înspăimântă. Risipeşte cu Crucea Ta pe aceia care ne asupresc, ca să ştie ce minunată este Ortodoxia. Pentru rugăciunile Sfinţilor Martiri şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Iubitorule de oameni, miluieşte-ne pe noi!

sâmbătă, 25 septembrie 2010

A little romance

Un film superb. Cuvintele sunt de prisos. Ca să vă faceţi o idee aveţi mai jos trailer-ul.


Repeat

Îţi place o melodie de pe youtube şi vrei să o asculţi la nesfârşit.Soluţia o găseşti aici.

marți, 21 septembrie 2010

Peştele pangasius

Vouă nu vă place să mâncaţi un peşte fără oase?Peştele Pangasius este cel mai la îndemână.Din păcate, şi eu am consumat, mai ales că am oroare să aleg oasele la peşte. La sugestia unei bune prietene am căutat pe net să văd ce bombă ecologică mâncam eu. Din nefericire este adevărat.Mai jos aveţi un documentar în acest sens.



Qu'est ce qu'un Panga ?
ÎncÄ�rcat de sudotone. - Up-to-the minute news videos.

Muzeul Ţăranului Român

Hoinărind pe net am găsit ceva extraordinar. Deseori m-am găndit cum ar fi dacă aş vizita Muzeul Ţăranului Român.Acum avem ocazia să facem un tur virtual al muzeului aici.

Musique



Beau Comme Le Soleil



Les choristes

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Cercei


Una din marile pasiuni pe care le au fetele e, fără îndoială, colecţionarea de cercei. Nu o dată mi-a fost dat să văd tezaurul de cercei cu care se mândreşte sormea. Şi nu e singura. Toate fetele fac aşa. Dacă cutreieri magazinele sau buticurile ai să găseşti perechi de cercei care mai de care mai originale, la preţuri mai mult decât modice. Şi cum să nu-ţi iei când costă doar 2,3 sau 5 lei ? Şi a aşa cutiile de bomboane au o nouă utilizare(fiecare bomboană e înlocuită de o pereche de cercei). Asta dacă nu cumva achiziţionezi vreun cufăraş special. Următorul pas e dependenţa: când ştii că nu mai ai bani, nu mai intri în magazine pentru că ştii că nu te poţi abţine. Până la urmă lucrul astă nu e foarte grav, chiar dacă dogma ortodoxă spune că sulemenirea este un păcat.
Mi-am adus aminte de această problemă azi pe la prânz când aşteptam pe cineva.Am să deraiez puţin de la subiect, dar vreau să spun că în ultima perioadă am descoperit cât de plăcut poate fi aşteptarea unei persoane. Să fiu mai explicit. Când o persoană întârzie nu poţi să te apuci să faci ceva anume şi acest timp de întârziere îţi poate servi ca perioada de eliberare mentală(te poţi debarasa de toate problemele cotidiene), poţi medita la diverse lucruri importante. Răgazul de câteva minute pe care l-am avut l-am petrecut urmărind o fetiţă şi un băieţel care se jucau, fără nici o grijă, manifestându-şi deschis inocenţa lor. Numai că inocenţa era ştirbită. Fetiţa nu avea mai mult de trei ani, dar avea cercei în ureche,Am rămas dezamăgit.Mi-a pierit toată bucuria.
Şi ne întrebăm de ce elevele îşi fac unghiile, se machiază încă din clasele gimnaziale. Până la urmă nu copii sunt vinovaţi, ci părinţii care nu le dau o educaţie adecvată. Situaţia aceasta nu este decât încă o mostră a faptului că în aceste vremuri tulburi anormalitatea devine firească.

vineri, 17 septembrie 2010

Oricum

Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...
Iarta-i, oricum.
Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...
Fii bun, oricum.
Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...
Cauta succesul, oricum.
Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...
Fii cinstit si sincer, oricum.
Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...
Fii fericit, oricum.
Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine...
Fa bine, oricum.
Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns...
Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
La urma urmei este intre tine si Dumnezeu...
N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.

Iarna demografică: Declinul familiei

Două pseudoproblemele care dau mari bătăi de cap omenirii ar fi încălzirea globală şi explozia demografică. Prima dintre el constituie subiectul unor nenumărate studii şi documentare care vin să susţină sau să infirme veridicitatea acestei teorii. Cea de a doua părea să fie o axiomă pe bază căreia trebuie organizat viitorul. Ceea ce puteţi urmări mai jos este un documentar care vine să răstoarne teoria exploziei demografice.

Mulţi, inclusiv eu, credeam că sporul natural este determinat de creşterea numărului de nou născuţi. Adevărul este de fapt altul. Numărul de naşteri a scăzut, dar progresele făcute în domeniul medical au determinat scăderea mortalităţii.

Dacă lucrurile vor continua să se desfăşoare în aceeaşi manieră va scade populaţia globului, piramida vârstelor se va inversa, populaţia activă va scădea, iar asigurarea drepturilor pensionarilor va constitui o adevărată problemă. Toate acestea sunt însă strâns legate de denaturarea relaţiilor dintre oameni şi, implicit, a noţiunii de familie. Revoluţia sexuală, apărută în anii '70 în SUA a deschis calea spre acceptarea vieţii în concubinaj şi a relaţiilor între homosexuali. Astfel trăinicia familiilor a avut mult de suferit, iar tot mai mulţi copii s-au născut în afara căsătoriei(educaţia lor a avut mult de suferit de pe urma acestei conjucturi).

Timpul nu mai are răbdare cu oamenii şi ei sunt preocupaţi în primul rând de carieră, de realizarea profesională şi abia apoi de căsătorie şi eventual naşterea de prunci. Dacă la începutul secolului XX 70-80% din familii aveau cel puţin un copil, astăzi doar o treime din familii se află în aceeaşi situaţie.

Este adoptată în mod greşit concepţia conform căreia întâi trebuie să-mi realizez un oarecare confort şi abia apoi îmi voi pune problema procreării. Paradoxal ţările cu rata fertilităţii cea mai ridicată sunt cele din "lumea a treia", în timp ce statele considerate cele mai civilizate se plasează pe ultimele poziţii în clasament.

O altă problemă ridicată de cei care evită căsătoria este cea a numărul de parteneri. Se apreciază că trebuie evitată rutina şi un număr mai mare de parteneri de viaţă favorizează fericirea. Nimic mai fals. Studiile realizate duc la concluzia că existenţa unui singur partener este mult mai benefică.

Mai sus am prezentat doar argumentele care susţin instituţia familiei din perspectiva raţionalistă. Problema poate fi abordată şi din perspectiva creştină. Dogma Bisericii ne învaţă că relaţiile trupeşti nu-şi au locul în afara căsătoriei şi că scopul lor este perpetuarea speciei umane. Familia este întemeiată cu acest scop şi nu doar pentru a evita concubinajul. Strâns legate de problema demografică sunt contracepţia şi avortul. Avortul este crimă, în timp ce contracepţia este un păcat ce denotă doar dorinţa satisfacerii unori plăceri carnale şi evitarea responsabilităţii creşterii unui copil.

Doamne ajută!


joi, 16 septembrie 2010

Să răscumpărăm timpul


Cel mai bun profesor este timpul, păcat că-şi ucide elevii.Aici găsiţi câteva sfaturi despre răscumpararea timpului.

luni, 13 septembrie 2010

Paisie Aghioritul


În vara aceasta am primit cadou cartea lui Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul - Mărturiile ale închinătorilor. Am zis că nu strică să scot câteva paragrafe:
În chestiunile de credinţă şi în cele naţionale să fiţi neclintiţi şi severi. Cu acestea nu se fac tocmeli(p.174)
Dacă luăm două pietre tari şi le lovim, vor scoate scântei. Dacă însă una este moale şi cealaltă tare, deşi vor fi lovite, nu vor scoate scântei. Tot astfel şi când e gata să se încaiere doi oameni, dacă unul se va înmuia şi va ceda, nu se va aprinde cearta. Dar dacă amândoi se vor înăspri, se va aprinde foc(p.225)
Mulţi îşi fac cruce de parcă ar cânta la mandolină. În felul acesta îşi bat joc de Dumnezeu. Când ne facem semnul Sfintei Cruci corect se bucură îngerul nostru păzitor.(p.226)
Dacă ai o prietenă şi spui că o iubeşti, pentru a te proba dacă o iubeşti cu adevărat, închipuie-ţi faţa ei arsă şi schimbată într-o formă informă şi urâtă. Dacă văzând faţa ei urâtă continui să o iubeşti ca şi mai înainte, atunci să fii sigur că o iubeşti cu adevărat.(p.237)
Merită să mor înainte de a muri, ca să nu mor când voi muri.(p.294)
Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic, căci dacă cineva va voi să facă o fereastră şi va comanda o jumătate la un tâmplar din Arideia, iar cealaltă la altul din Tesalonic , nu va putea apoi să le îmbine.(p.310)
Viaţa duhovnicească este precum drumul unui copil mic, care păşeşte şi deodată întâlneşte în cale o stâncă uriaşă care îi blochează drumul. Ce face atunci copilul nevinovat? Îşi pune mânuţele sale pe stâncă şi încearcă să o ridice. În acea clipă, chiar şi un barbar de va trece pe acolo şi-l va vedea, îl va ajuta. Cu atât mai mult va ajuta Dumnezeu pe un începător, care întocmai ca un copil încearcă să înainteze în viaţa duhovnicească.(p.313)
Femeia are mai puţină raţiune şi mai multă inimă, iar bărbatul are mai multă raţiune şi inimă mai puţină.(De aceea se şi supune şi crede mai greu decât femeia). (p.336)
Cei trei de I(iubirea de plăceri, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi) trebuie să-i evitâm. (p.337)
Cu cel mai mic diavolaş nu pot să o scoată la capăt la capăt două sute de avocaţi.(p.348)
Evitarea slujirii aproapelui şi a jertfirii de sine îl face pe omul contemporansă fie tulburat şi chinuit.Cea mai mare bucurie pe care o poate simţi omul este cea izvorâtă din jertfă, care este expresia dragostei.(p.359)
Smerenia este temelia tuturor virtuţilor, iar egoismul este una din patimile de care cu greu se leapădă omul(p.361)

duminică, 12 septembrie 2010

Bâlci

Azi am binevoit a onora bâlciul cu prezenţa mea neglijabilă. M-am mişcat foarte rapid, negăsind mare lucru, parcă şi praful era în criză, nu s-a depus ca în alţi ani pe pantofi. Nesperat de multe roţi ale norocului, pe care eu le suspectez că ar fi măsluite. Am mâncat un kurtos, m-am tras în paraşute şi acasă.Din fericire nu am ajuns bine acasă şi am fost convocat la o reuniune cu foştii colegi.Mi-a făcut mare plăcere să-i revăd pe toţi.Ce bine ar fi fost dacă aveam noi în liceu noi mintea de acum. Dă-i românului mintea cea de pe urmă.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Moralitatea crimei

Un curs ţinut la Harvard.El este interesant prin prisma faptului că te pune pe gânduri. Doar câteva observaţii am de făcut:
- deşi e un curs la una din cele mai bune universităţi din lume se vede că în materie de educaţie unii americani mai au mult de învăţat(să întri într-o sală şi să stai cu şapca pe bostan nu poate fi în nici un caz de politeţe)
- să râzi când discuţi crima sau moartea unui individ uman denotă fie ignoranţa, fie prostia
- dezbaterea de dragul dezbaterii nu prea îşi are locul în alte situaţii(dar aici e un curs de filosofie politică)

joi, 9 septembrie 2010

RĂBDAREA ESTE O VIRTUTE!

În fiecare an se întâmplă la fel. Te duci la inspectorat la şedinţa publică cu un mănunchi de speranţe: că vei prinde un post convenabil(sau măcar un post), că nu vei sta mult şi că nu va mai fi nevoie să te întorci. Am fost ieri la Vaslui iarăşi. M-am învâţat de acum.De cum am văzut că ceea ce mă interesa era programat la ora 16 ştiam că nu trebuie să mă grăbesc să ajung în "metropolă"(iniţiaţii ştiu ce vreau să zic). Am ajuns acolo şi aşteptările şi prognozele mele pesimiste nu au fost înşelate.Aşa s-a ajuns în situaţia că ora 4 după-amiază s-a transformat în ora 2 noaptea.Chiar ştiţi că am citit undeva că ora maximei lucidităţi este ora 2 dimineaţa? Nu a fost să fie. Hărmălaia nesimţirea şi vânzarea la fast-food-urile era în floare.Ce mă ofticam că mă îmbuibam cu sandvişuri şi cheeseburger când acasă mă aştepta o frumuseţe de salată boeuf făcută de sormea ca la mama acasă.
Ca să nu uit că doar de asta şi să scriu. Mă gândesc că dincolo de proasta organizare specific romînească testul răbdării pe care trebuie să-l suporte cei prezenţi într-o şedinţă publică este primul pas în punerea la încercare a rezistenţei fizice şi mentale a unui viitor cadru didactic. Afli din start că în învăţământ nimic nu e de-a gata, nimic nu e uşor. Propun ca la intrarea în incinta unde se afla amfiteatru în care se desfăşoară şedinţa publică să fie pusă o plachetă sau ceva de genul pe care să scrie : RĂBDAREA ESTE O VIRTUTE! Norocul că acest test al răbdării l-am dat de fiecare dat cu cel puţin căţiva colegi. Azi noapte s-au adunat mai mulţi ca niciodată.Criza ne afectează, dar cei de la inspectorat au fost prevăzători deschizând sălile de la etajul 1.
Ora 4.30 AM: am decolat în lumea viselor.Doamne ajută!

miercuri, 8 septembrie 2010

Il y a longtemps que je t'aime


Un film cu profunde implicaţii psihologice. Viaţa pe care o duce o femeie după 15 ani de puşcărie alături de sora sa şi apropiaţii acesteia.Pentru mine esenţială rămâne scena de la masă când unul din invitaţi vrea să afle de ce Juliette a lipsit atât din viaţa surorii sale. Fără să fie presată ea spune adevărul şi nimeni din cei străini nu o crede.