E extraordinar sentimentul că eşti înconjurat de oameni care îşi manifestă în mod sincer şi necondiţionat aprecierea, stima sau iubirea. Unei asemenea atitudini trebuie să fii capabil să răspunzi în aceeaşi manieră. În caz contrar, ori ceilalţi vor fi dezamăgiţi, ori tu vei avea mustrări de conştiinţă. Dar cum întotdeauna e bine să fii echilibrat, indicat e să nu exagerezi prin ataşamentul dezvoltat faţă de persoana sau alta. Ca să fiu mai precis, să eviţi crearea unei dependenţe umane. Iar dacă se ajunge la aşa ceva preferabil ar fi ca sentimentul e să fie reciproc.
Selectarea anturajului, în general, şi a prietenilor în special, dă măsura inteligenţei fiecărui individ uman. Raportându-mă strict la fraza anterioară m-am considerat, de cel puţin vreo trei-patru ani încoace, o persoană căreia nu îi lipseşte inteligenţa(scuzaţi-mi lipsa de modestie). Chiar în clipele astea apare în mintea mea, din ce în ce mai limpede, o dilemă(dacă o dilemă poate fi limpede). Cât de strânsă trebuie să fie legătura pe care o ai cu un prieten? Am avut prietenii care s-au deteriorat iremediabil din pricina absenţei contactului. Distanţa fizică, interese diferite şi comoditatea au dus la întâlniri rare, întămplătoare sau de formă. Pe de altă parte, am prieteni foarte apropiaţi, cu care sunt obişnuit să vorbesc aproape zilnic. E asta o dependenţă?Tinde prietenia să-şi piardă din farmec? Pierderea unei prietenii lasă un gol, dar dependenţa parcă măreşte amărăciunea.
Nu mai am curaj să citesc să mai citesc o dată ce am scris pentru că probabil mă voi minuna câte prostii am scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu