duminică, 7 martie 2010

Ca să nu aveţi şantier arheologic în gură

Cariile dentare reprezintă una dintre problemele cu care ne confruntăm, la un moment dat, fiecare dintre noi. Acestea apar din cauza bacteriilor de pe periuţele de dinţi, din salivă sau din resturile alimentare. Bacteriile se hrănesc din resturile alimentare de pe dinţi şi gingii, producând acizii care atacă smalţul dinţilor. De aceea, este foarte important de ştiut prin ce metode putem preveni apariţia cariilor şi când trebuie să ne adresăm medicului stomatolog pentru tratament de specialitate.

Un rol important în procesul de combatere a apariţiei cariilor îl are saliva, care încearcă să îndepărteze bacteriile şi resturile alimentare acumulate, neutralizează acidul şi remineralizează smalţul. Din acest motiv, alimentele bogate în fibre, fructele, legumele, cele care determină o secreţie salivară abundentă, au un rol esenţial în prevenţia cariilor. Alimentele zaharoase (dulciurile, sucurile), cele lipicioase (caramele, bomboane gumate) sau bogate în carbohidraţi (biscuiţi) sunt prielnice multiplicării bacteriilor în mediul oral.

Periajul corect se face timp de minimum două minute, iar aţa dentară se foloseşte după fiecare periaj, pentru că doar aceasta poate îndepărta complet resturi alimentare din zonele interdentare, acolo unde periuţa nu poate ajunge. Creşterea rezistenţei smalţului împotriva atacului bacterian se poate face prin folosirea unor paste fluorurate. Altfel spus, profilaxia cariei dentare se face prin trei metode:

- eliminarea bacteriilor cariogene din sistemul oral (prin periaj dentar corect şi folosirea aţei dentare după periaj);

- creşterea rezistenţei dintelui la atacul acid (prin folosirea pastelor de dinţi fluorurate);

- controlul alimentaţiei (evitarea alimentelor zaharoase, lipicioase, a carbohidraţilor).

O altă metodă de prevenţie sau de scădere a incidenţei cariei dentare constă în sigilarea şanţurilor şi fosetelor dinţilor definitivi, care se face în cabinetul stomatologic, de către medicul dentist, prin aplicarea unor materiale de sigilare fotopolimerizabile florurate sau nu. Prevenţie înseamnă şi vizitarea cabinetului stomatologic o dată la şase luni, ocazie cu care medicul dentist va identifica cariile prezente în stadiul incipient. Vizita la cabinetul stomatologic nu trebuie amânată nici atunci când pacientul prezintă anumite simptome (sensibilitate la rece, dulce), deci suspectează existenţa unor leziuni carioase. O programare în stadiul incipient al leziunii carioase înseamnă, pentru pacient, o manoperă nedureroasă, ieftină şi rapidă. Tratamentul cariei dentare (care poate fi vizibilă sau nu) se face doar în cabinetul stomatologic, de către medicul dentist. În afară de cariile incipiente, de smalţ, celelalte tipuri de carii se tratează sub anestezie locală, nedureroasă, care conferă pacientului un real confort în cabinetul stomatologic. Sângerarea prezentă la periajul dentar sau în timpul masticaţiei este un alt semnal care ar trebui să determine pacientul să facă o programare la cabinetul stomatologic.

Articolul este preluat de aici

Niciun comentariu: