marți, 27 iulie 2010

Preotul

Tocmai am terminat de văzut filmul Preotul. Un film minunat care prezintă modul în care a slujit un preot semenilor săi în mijlocul ocupaţiei germane din al doilea Război Mondial şi cum, culmea ironiei, a fost trimis în lăgărele sovietice la sfârşitul războiului. Ceea ce m-a impresionat a fost ascultarea necondiţionată pe care o face soţia preotului. Minunată şi analogia de la începutul filmului cu 0,1 şi 10. Acestea sunt doar căteva detalii care mi-au rămas în creier. Un film minunat, care poate ne va face să preţuim mai mult viaţa pe care o ducem. Alţii au dus-o mult mai rău şi nu s-au plâns.Doamne ajută!

duminică, 25 iulie 2010

Interviu cu Cassian Maria Spiridon

Mama avea obiceiul să citească Formula As. Cred că în ultimii 15 ani de zile nu a ratat mai mult de 15 numere.Şi atunci când s-a desfiinţat Rodipetul şi nu mai aduceau ziare în fiecare vineri sau sâmbătă când plecam la Iaşi, îmi spunea şi mă suna să îmi reamintească că trebuie să îi cumpăr neapărat ziarul. Acum nu mai citesc decât fugitiv pe net revista şi iată că am găsit un nou articol bun. Un interviu cu redactorul şef de la Convorbiri literare, Cassian Maria Spiridon despre credinţă. M-a impresionat capacitatea de muncă pe care o avea atunci când după un program de 16 ore, reuşea să vină acasă să citească şi să mai şi scrie poezii.Minunat. Sunt amintiţi ca aproape de fiecare dată când e vorba de literatură şi credinţă Steinhardt şi Dostoievski, doi autori colosali din care mai am mult de citit. Interviul e mai vechi, dar asta are prea puţină importanţă.

marți, 20 iulie 2010

O predică de la Putna

Săptămâna trecută am deosebita plăcere să fiu prezent la Colocviile Putnei. Am rămas foarte plăcut surprins să întâlnesc oameni(a se citi monahi) foarte bine pregătiţi în diverse domenii. Din păcate, eu ca şi mulţi alţii avem prejudecata că monahi în afară de teologie în rest sunt cam neştiutori, Din fericire, lucrurile nu sunt chiar aşa. Căutând pe net am găsit o predică foarte interesantă. Merită audiată.

duminică, 9 mai 2010

Stresul

Stresul este un raspuns nespecific al organismului la o actiune nefavorabila exercitata asupra sa. Uneori, prin stres se intelege larga sfera de stari care apar la om ca raspuns la diversele interactiuni extreme cu me­diul. Stresul poate avea atat o influenta pozitiva, mobilizatoare, cat si una negativa, dezorganizatoare. El actioneaza la nivel de celula, tesut, organ s.a.m.d.

La copii si adulti, stresurile (in primul rand cele cronice) fac sa creasca tensiunea arteriala, maresc frecventa batailor inimii, perturba digestia, scad imu­nitatea, slabesc gandirea si capacitatea de munca - asadar, inrautatesc sanatatea omului si ii grabesc im­batranirea. A trai tot timpul in stres este totuna cu a conduce masina cu mare viteza fara sa apesi pe frana si fara sa iei in seama starea drumului: accidentul este inevitabil. Pe buna dreptate, cele mai periculoase sunt socotite a fi nu stresurile fizice, ci cele psihoemotionale. Taisul lor e indreptat in mod nemijlocit asupra sis­temului nervos si, in mod corespunzator, provoaca afectiuni "pe teren nervos".

O poveste araba spune ca un calator s-a intalnit cu Ciuma. A intrebat-o: "Unde te duci?" "Merg la Bag­dad", a raspuns ea, "ca sa omor cinci mii de oameni". Dupa o vreme, calatorul s-a intalnit din nou cu Musafira nepoftita si i-a reprosat: "Ai zis ca te duci la Bagdad ca sa omori cinci mii de oameni, si ai omo­rat cincizeci de mii". "Nu-i adevarat", a intors cu­vant Ciuma. "Dupa cum am fagaduit, am omorat doar cinci mii de oameni. Ceilalti au murit de frica."

Cauze de stres sunt socurile nervoase, traume­le, operatiile, discutiile neplacute s.a.m.d. Daca e sa analizam in lumina credintei crestine, de pe pozitii­le moralei crestine, factorii stresogeni, intr-o serie in­treaga de cazuri cauza lor primordiala va fi descope­rita intr-un oarecare pacat. Nu este nevoie sa dove­dim in mod special faptul ca, de exemplu, infidelita­tea conjugala poate duce la divort, divortul - la stres, iar stresul - la boala. Viata ne convinge destul de des ca asa stau lucrurile. Iata si alte exemple.

Marina, o tanara cu suflet delicat si vulnerabil, a reu­sit, cu pretul unor eforturi incredibile, sa ajunga intr-un post de prestigiu si bine platit. Nu dupa mult timp a ramas gravida. N-ar fi fost rau, insa "momentul era ne­potrivit". Prietenele, colegele, parintii insistau ca ea sa faca avort: "mai asteapta, o sa nasti mai incolo". Feme­ia sovaia. Dupa discutii de acest gen o apasa simtaman­tul neplacut al unei tulburari si vinovatii inexplicabile, senzatia tulbure a unei primejdii ce o pandea. Au precumpanit insa interesele materiale si viitorul profesio­nal. Ce credeti ca s-a intamplat? Operatia a fost facuta defectuos: in urma ei, pacienta s-a ales cu o infectie. Marina a cazut victima propriului avort - propriului pacat de moarte! A fost distrusa psihic si moral, sufe­rind asa-numitul stres postabortiv - suferinte sufletesti foarte puternice datorate mustrarilor de constiinta. Nu a mai gasit nici o placere in munca sa.

Cercetarile stiintifice arata ca oamenii care iubesc puterea sunt supusi "stresului puterii". Ei sunt excesiv de increzatori in sine si inseteaza sa domine situatia reala, insa nu sunt capabili sa-i faca fata. Domeniul de influenta le este semnificativ mai mic decat domeniul intereselor si pretentiilor. De aici - boli vasculare si de stomac.

Dimpotriva, in conditiile unui control prea slab asu­pra situatiei omul este pasiv, slab din punct de vedere volitiv, las, deseori se descurajeaza. Nu este in stare sa inraureasca situatia nici macar cand ea se afla in sfera influentei si intereselor lui, si ca atare se simte foarte apasat. De aici - depresii, senzatia de neputinta, frica si neliniste, scaderea imunitatii si, ca urmare, riscul crescut de cancer.

In mod evident, nu doar evenimentul ca atare, ci si atitudinea noastra fata de el reprezinta o sursa de stres. El ne raneste in primul rand cand reactionam la el incorect, necrestineste. Adeseori functioneaza lantul cauzal urmator: pacat - stres - boala.

Din viata Apostolului Pavel se stie cate greutati a avut acesta de infruntat. In fiecare zi mor, spunea el de­spre sine (1 Cor. 15, 31). Batai, naufragii, atacuri ale talharilor, clevetiri, invidie, frig, foame, sete - iata o lista departe de a fi completa a necazurilor Apostolului (2 Cor. 11, 23-32). Si totusi, Dumnezeu il mangaia tot mai mult pe alesul sau, pe masura ce cresteau si suferintele lui (2 Cor. 1, 4-5). Asupra Apostolului Pa­vel s-au implinit cuvintele Psalmistului: dupa multi­mea durerilor mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu (Ps. 93, 19).

"Pace sa aveti intre voi. Fiti indelung rabdatori ca­tre toti. Sa nu rasplateasca cineva rau pentru rau, ci pururea cele bune sa urmati unul fata de altul si fata de toti. Pururea bucurati-va. Neincetat rugati-va. Pentru toate multumiti, de tot felul de lucru rau sa va feriti." (1 Tes. 5, 13-22). Aceasta povata mantuitoa­re de suflet este un medicament minunat impotriva stresului.

Iar daca vom reactiona la amaraciunile vietii pe dos de cum povatuieste Apostolul, fara smerenie si ruga­ciune, singuri vom crea terenul propice pentru stresuri. Bineinteles, smerenia nu inseamna pasivitate, capi­tulare. Dimpotriva, ea presupune activitate launtrica: pocainta, intelegere a situatiei, apreciere a valorilor si intoarcere catre Dumnezeu cerand ajutor. Fara aceas­ta va fi mult mai greu sa rezistam stresului si mult mai usor sa ne pierdem echilibrul sufletesc.

K. V. Zorin

Verde-n faţă ... Crin Antonescu

Mulţi l-am văzut ca o alternativă la politica românească coruptă. Destui am sperat că o să prindă turul doi pentru că ştiam că acolo Băsescu o să piardă. N-a fost să fie. Interviul luat de Marius Tucă este unul în care nu odată se pune punctul pe i.