Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul sau, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfa şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţă creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui.Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii.Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale (Bartolomeu Anania)
duminică, 10 octombrie 2010
marți, 5 octombrie 2010
Turnul Aifăl la RFI
luni, 4 octombrie 2010
Lumina ochilor
Odata, o fata a ramas fara vedere, iar socul trait a indepartat-o de tot ceea ce stia, ajungand singuratica. Numai un baiat s-a apropiat de ea si a reusit sa ii castige atentia si inima. Cei doi isi petreceau alaturi cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tanara ii spuse celui drag:
- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa vad chipul tau… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a harazit miracolul privirii…
Dupa o vreme, baiatul indragostit se hotari sa ceara mana iubitei.
- Vrei sa te casatoresti cu mine?
Tacerea era apasatoare, iar tristetea plutea în aer. Cu tremur in glas, fata ii raspunse:
- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara…
La ceva timp, doctorul o chema la spital pentru a-i da vestea cea buna. Transplantul de cornee se putea face foarte curand. Aparuse un donator. Fericirea a fost imensa si, dupa operatie, primul care a vrut sa o vada a fost iubitul sau. Dar acesta era si el … nevazator. Scuturandu-se parca de o povara, ea spuse:
- Nu ma pot casatori cu un orb.
- Sa ai grija, te rog de ochii mei!