Simţi că eşti la pământ ? Până acum ai pierdut timpul? Ai fi vrut să faci mai mult şi îţi pare rău? Eşti posomorât? Pierdut în spaţiu? Clipul astă poate fi soluţia la problemele tale.
Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul sau, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfa şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţă creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui.Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii.Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale (Bartolomeu Anania)
marți, 18 ianuarie 2011
A murit Cristian Paţurcă!
Astăzi s-a stins din viaţă Cristian Paţurcă, cel care cânta "imnul golanilor".Măcinat de tuberculoză şi de alcool el a murit la o vârstă pe care însă nu am reuşit să o găsesc pe goagăl.
luni, 17 ianuarie 2011
România-Algeria 14-15
Nu e scorul într-un meci de rugby, ci este probabil cea mai ruşinoasă înfrângere a handbalului românesc masculin. După ce conduceam cu 10-5 în minutul 24 am pierdut în ultima secundă în superioritate numerică.Din fericire am văzut numai ultimele 10 minute.Suficient însă să îmi fac nervi cât pentru o zi întreagă. Labili psihic, greşeli de începător, portar luat la ţintă. Nu mai zic nimic.
luni, 10 ianuarie 2011
Sfârşitul Ceauşeştilor.Să mori împuşcat ca un animal
N-am avut şi nu contează dacă o să am o părere bună despre Grigore Cartianu.Manifest cu siguranţă o reticenţă faţă de tot ceea ce spune şi scrie. Într-o seară mă sună un prieten foarte impacientat, care mă anunţă că imediat să deschid radioul şi să-l ascult pe un istoric care vorbeşte despre revoluţia din 1989. Cu o grabă nu prea mare bag căştile în mp3 şi fixez Radio România Actualităţi.Istoricul s-a dovedit a fi ziarist,....Grigore Cartianu. Am prins doar finalul emisiunii.Esenţialul e că zicea că a scris 2 cărţi ce însumează peste 1000 de pagini despre revoluţie şi că mai urmează să publice altele despre mineriade. El realizează o conexiune între revoluţie şi mineriade.Aminteşte aici câteva momente cel puţin suspecte: minciuna lui Iliescu, care nu recunoaşte că l-a pus ministrul al Apărării pe generalul Militaru mai devreme decât pretinde şi că Petre Roman ar fi cerut ambasadorului sovietic să-şi retragă cei 800.000 de agenţi din România. Cu aceste două informaţii în cap mă gândeam că m-aş bucura să îmi cadă în bătaia ochilor cele două cărţi. Ideea a rămas într-un un ungher pierdută până la începutul anului, când Revelionul m-a găsit într-o sufragerie alături de foarte buni prieteni. Cum gazda are şi o mică bibliotecă nu am rezistat ispitei de a arunca o privire. Aşa am găsit primul volum despre revoluţie scris de Grigore Cartianu.
Investigaţiile e clar că au fost foarte precise, prezentarea acţiunilor fiind uneori foarte detaliată. Totuşi câteva observaţii trebuiesc făcute: 1.autorul nu sintetizează, ba din contră creşte numărul de pagini al cărţii sale(ce tinde spre 600) precum un student creşte numărul de pagini la un referat 2. cartea mă îndoiesc că e best-seller, de obicei cărţile de succes sunt scumpe tocmai pentru că sunt căutate 3. m-as fi aşteptat la mai mult spirit critic, foarte multe mărturii, dar foarte puţine concluzii 4. pentru mine cel mai interesant a fost să citesc prima parte, ce priveşte contextul internaţional(din păcate şi acolo o întinde ca să fie sigur că ne plictisim) 5. iniţial am zis că într-o zi maxim două termin cartea, însă redactarea sub formă de compilaţie este unul din motivele principale pentru care abia acum am terminat cartea.
P.S. Nu mă aşteptam ca această carte să schimbe imaginea revoluţiei/loviturii de stat.Nici nu m-am gândit că pot fi extras cine ştie ce concluzii revelatorii şi de aceea, dacă o să citesc şi volumul doi, mai mult ca sigur, că lectura mea o să fie una superficială, pe diagonală.

sâmbătă, 1 ianuarie 2011
La mulţi şi binecuvântaţi ani!
2010 pare să fi fost cel mai groaznic an din câţi am trăit până acum.Aşa că mi-am pus în gând ca să fie un an mult mai bun(şi mai cred că asta depinde doar de mine).Fiecare început de an este privit cu încredere şi optimism.Fie ca acestea se materializeze.
Despre Revelion vreau să zic doar că a fost minunat.Artificiile nu mi-au mai spart timpanele, iar cine spunea că cel mai bun film este viaţa avea mare dreptate.
Să ne binecuvânteze Dumnezeu cu un an după inima noastră!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)