AVVA DOROTEI
"Cea dintâi mândrie este când cineva dispreţuieşte pe fratele, când îl socoteşte ca fiind nimic, şi pe sine ca fiind mai presus ca el. Acesta, de nu se va trezi repede şi de nu se va sârgui să scape de ea, vine pe încetul şi la a doua mândrie, prin care se mândreşte împotriva lui Dumnezeu şi-şi pune pe seama sa isprăvile săvârşite, nu pe seama lui Dumnezeu“ (Învăţături, în: Filocalia, vol. IX, p. 439).
„Smerenia cea dintâi constă în a socoti cineva pe fratele său mai înţelept decât pe sine şi întrecându-l pe el în toate, şi, simplu grăind, aşa cum a zis sfântul acela, în a se socoti pe sine mai jos decât toţi. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile. Aceasta este smerenia desăvârşită a sfinţilor. Aceasta se naşte în chip firesc în suflet din lucrarea poruncilor. Căci, precum când pomii poartă rod mult rodul încovoaie ramurile şi le trage în jos, iar cel ce nu poartă rod se înalţă şi stă drept - dar sunt unii pomi care tocmai deoarece ramurile urcă în sus nu poartă rod, iar de ia cineva pietre şi le atârnă de ramuri şi le trage în jos acestea fac rod -, aşa este şi cu sufletul: când se smereşte aduce rod şi cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smereşte mai mult. Astfel, sfinţii, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd pe ei mai păcătoşi“ (Învăţături, p. 440)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu