Trăim vremuri în care dacă dovezile de respect le privim cu suspiciune, crezând că ascund în spate diverse interese. Dacă cedezi locul în autobuz unei persoane mai în vărstă, e posibil ca persoana respectivă să-ţi ridice statuie pentru binele făcut. Intrând într-un magazin există două mari categorii de persoane ce le întâlnim dincolo de tejghele. Prima categorie este şi cea mai răspândită şi cuprinde acele vânzătoare care îţi lasă impresia că atunci când vând un produs îţi fac un mare serviciu. A doua categorie, aproape la fel de enervantă cuprinde persoane ce nu te lasă să pleci din magazinul lor până nu cumperi ceva. Se agaţă pur şi simplu de tine.În pauza meciului FCM HUŞI-FCM BACĂU m-am dus să-mi iau un sudoku pe care am dat 4 lei. Vânzătoarea respectivă mă întreabă dacă nu mai vreau să mai iau un ziar de 1 lei. M-am abţinut să nu-i răspund în doi peri şi am preferat să-i spun că citesc presa pe internet.
Azi fiind foarte grăbit intru într-un magazin şi speram să cumpăr rapid ceea ce aveam nevoie. Am avut neplăcerea să asist cum comercianta stătea la taclale cu o cunoştinţă, ca mai apoi să se ia aiurea de un copil care nu avea bani de ajuns pentru a cumpăra nişte suluri de hărtie igienică.Îl ironiza pur şi simplu. Din nou m-am abţinut să-i zic ceva vânzătoarei. Stăteam şi mă găndeam dacă rolurile s-ar fi inversat ar fi fost bine?
În altă ordine de idei tocmai s-a încheiat o partidă din Liga I şi comentatorul Radio România Actualităţi ne anuntă că "Se încheie o partidă încheiată...". Frumos,nu?
Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul sau, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfa şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţă creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui.Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii.Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale (Bartolomeu Anania)
duminică, 15 august 2010
sâmbătă, 14 august 2010
Formele răzbunării
Formele razbunarii
Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:
- Ce inseamna sa nu rasplatesti raul cu rau?
Batranul ii zice:
- Patima aceasta are patru forme: prima, de la inima; a doua, de la ochi; a treia, de la limba; a patra, sa nu faci rau pentru rau. Daca poti sa-ti cureti inima, ea nu mai ajunge la ochi; daca ajunge la ochi, ai grija sa nu vorbesti; daca vorbesti, impiedica-te sa faci rau pentru rau.
Sursa:crestinortodox.ro
Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:
- Ce inseamna sa nu rasplatesti raul cu rau?
Batranul ii zice:
- Patima aceasta are patru forme: prima, de la inima; a doua, de la ochi; a treia, de la limba; a patra, sa nu faci rau pentru rau. Daca poti sa-ti cureti inima, ea nu mai ajunge la ochi; daca ajunge la ochi, ai grija sa nu vorbesti; daca vorbesti, impiedica-te sa faci rau pentru rau.
Sursa:crestinortodox.ro
Alegerea patriarhului Justinian

Al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a născut multe legende. Cea mai cunoscută dintre ele este aceea că s-a bucurat de o ascensiune fulminantă datorită faptului că l-a protejat în anii '30 pe Gheorghe Gheorghiu Dej.De aici şi supranumele de "patriarhul roşu".Monahul Savatie Baştovoi publică aici un articol care lasă să se întrevadă cu lucrurile nu stau chiar aşa. În acelaşi sens, foarte interesante sunt memoriile mitropolitului Bartolomeu Anania.
Corul

De câte ori nu am mers la şcoala împăcat cu ideea că elevii mei limitaţi de mediul în care au crescut?Aproape de fiecare dată însă, am crezut că pot face din ei mici genii. Pe mulţi am reuşit să-i fac să memoreze măcar patru versuri. E un început. Un film care vine să-mi spună că nu totul e pierdut(ştiam asta şi înainte). Urmăriţi filmul ca să vedeţi până unde poate merge credinţa în reuşită. Dumnezeu ne-a înzestrat pe toţi cu frumuseţe, inteligenţă, perseverenţă, răbdare, înţelepciune, luciditate şi câte şi mai câte.Dar nimeni nu le are pe toate, de aceea trebuie să-şi lucreze talanţii pe care i-a primit şi să nu se uite cu invidie în grădina vecinului.
E uşor să faci un elev superdotat să se descurce în viaţă, dar să triumfi în faţa problemelor ce le ridică un grup de elevi mai mult decât obraznici e infinit mai greu. Urmăriţi filmul şi nu o să regretaţi.
vineri, 13 august 2010
Ploaie de stele
Cum de o bună perioadă de timp mi-am stricat somnul, invitaţia de a merge undeva la marginea oraşului pentru a vedea "ploaia" de stele ce se anunţa pentru noaptea aceasta a fost acceptată instantaneu, chiar dacă asta însemna că mai devreme de ora 3 nu o să pun capul pe pernă. Plimbarea îmi închipuiam eu că o să facem pe jos. Spre dezamăgirea mea am beneficiat de luxul maşinii, aşa că nu am adunat oboseala kilometri parcurşi cu pasul, ci mai degrabă pe cea datorată statutul pe loc şi, uneori, în picioare.
Unii dintre noi au fost mai rapizi de ochi şi au văzut mai multe stele căzătoare. Bineînţeles că asta depinde de modul în care acoperi cerul cu privirea, de răbdarea de care dai dovadă. de concentrare şi de poziţia adoptată. Unii dintre noi în lipsă de ocupaţie sau doar ca să treacă timpul s-au îndeletnicit cu spartul seminţelor sau povestirea de bancuri. Marea dilemă a rămas "Care e Steaua Nordului?". În rest, în materie de astronomie am aflat şi eu care e Carul Mare şi care e Carul Mic.
A fost minunat, păcat că nu am fost în plenitudinea forţelor fizice.
Şi ca să nu uit "Ucide becul!"
Unii dintre noi au fost mai rapizi de ochi şi au văzut mai multe stele căzătoare. Bineînţeles că asta depinde de modul în care acoperi cerul cu privirea, de răbdarea de care dai dovadă. de concentrare şi de poziţia adoptată. Unii dintre noi în lipsă de ocupaţie sau doar ca să treacă timpul s-au îndeletnicit cu spartul seminţelor sau povestirea de bancuri. Marea dilemă a rămas "Care e Steaua Nordului?". În rest, în materie de astronomie am aflat şi eu care e Carul Mare şi care e Carul Mic.
A fost minunat, păcat că nu am fost în plenitudinea forţelor fizice.
Şi ca să nu uit "Ucide becul!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)