Cercei

Una din marile pasiuni pe care le au fetele e, fără îndoială, colecţionarea de cercei. Nu o dată mi-a fost dat să văd tezaurul de cercei cu care se mândreşte sormea. Şi nu e singura. Toate fetele fac aşa. Dacă cutreieri magazinele sau buticurile ai să găseşti perechi de cercei care mai de care mai originale, la preţuri mai mult decât modice. Şi cum să nu-ţi iei când costă doar 2,3 sau 5 lei ? Şi a aşa cutiile de bomboane au o nouă utilizare(fiecare bomboană e înlocuită de o pereche de cercei). Asta dacă nu cumva achiziţionezi vreun cufăraş special. Următorul pas e dependenţa: când ştii că nu mai ai bani, nu mai intri în magazine pentru că ştii că nu te poţi abţine. Până la urmă lucrul astă nu e foarte grav, chiar dacă dogma ortodoxă spune că sulemenirea este un păcat.
Mi-am adus aminte de această problemă azi pe la prânz când aşteptam pe cineva.Am să deraiez puţin de la subiect, dar vreau să spun că în ultima perioadă am descoperit cât de plăcut poate fi aşteptarea unei persoane. Să fiu mai explicit. Când o persoană întârzie nu poţi să te apuci să faci ceva anume şi acest timp de întârziere îţi poate servi ca perioada de eliberare mentală(te poţi debarasa de toate problemele cotidiene), poţi medita la diverse lucruri importante. Răgazul de câteva minute pe care l-am avut l-am petrecut urmărind o fetiţă şi un băieţel care se jucau, fără nici o grijă, manifestându-şi deschis inocenţa lor. Numai că inocenţa era ştirbită. Fetiţa nu avea mai mult de trei ani, dar avea cercei în ureche,Am rămas dezamăgit.Mi-a pierit toată bucuria.
Şi ne întrebăm de ce elevele îşi fac unghiile, se machiază încă din clasele gimnaziale. Până la urmă nu copii sunt vinovaţi, ci părinţii care nu le dau o educaţie adecvată. Situaţia aceasta nu este decât încă o mostră a faptului că în aceste vremuri tulburi anormalitatea devine firească.