joi, 26 august 2010

Nicolae Dobrin

Azi se împlinesc 63 de ani de la naşterea "Prinţului" din Trivale, Nicolae Dobrin.Iubit de colegi, suporteri,dar şi de adversari, Gicu a jucat în primul rând pentru suporteri.Poate de aceea nu puţini sunt cei care îl cataloghează cel mai bun jucător român din toate timpurile.Chiar Hagi spunea că, pentru el, Dobrin a fost un idol.
Ca orice mare jucător a avut reuşite şi momente mai puţin fericite. A fost declarat de trei ori cel mai bun jucător român, a câştigat două titluri cu FC ARGEŞ(fapt cu atât mai meritoriu cu cât ştim cu toţi cum stăteau lucurile înainte de '89). Geniul său nu a strălucit însă în "grupa morţii" la Guadalajara în 1970, deşi a marcat goluri capitale în campania de calificare. Până astăzi microbiştii se întreb cum s-ar fi sfârşit duelul Dobrin-Pele sau cine e vinovat că în ciuda talentului Gâscanul nu a jucat nici măcar un minut la singurul campionat mondial al generaţiei sale. A jucat în Cupa Campionilor, învingând Realul lui Santiago Bernabeu(cel care nu părăsea niciodată Spania, dar care a venit special la Piteşti pentru a-l transfera pe Dobrin). Nu a plecat în străinătate rămând soldat fidel al echipei din Trivale, dar a participat în 1972, cred, la retragerea lui Gento, unde a făcut pereche în atac cu Perla Mozambicului, Eusebio.
Mai există cel puţin două momente de gală pentru cariera lui Dobrin. Câştigarea titlului în 1979, în ultima etapa chiar în Ştefan cel Mare, 4-3 cu un gol marcat de Dobrin în minutul 89 şi meciul cu Valencia lui Mario Kempes(golgheterul Campionatului Mondial din 19878).Victorie pentru piteşteni şi tata îmi povesteşte ori de câte ori ocazia că a fost la meci, la tribuna I şi a văzut când Dobrin i-a făcut semn lui Kempes să vină să-l atace şi acesta s-a întors cu spatele şi s-a retras.
Sfârşitul carierei avea să-l găsească jucând la Târgovişte, unde chiar dacă juca în liga a II-a, umplea tribune până la refuz.
Abia în 1990 i s-a făcut meci de retragere, toate fostele glorii ale fotbalului românesc fiind prezente.Ca o coincidenţă ciudată a murită la fix jumătate de an după bunul său prieten Florea Dumitrache(se pare că era singurul dinamovist cu care se înţelegea pe teren) şi în aceeaşi zi în care îmi sărbătoream onomastica.
I s-au adus şi critici privind consumul exagerat de alcool, la care le-a răspuns calm: dacă ar fi băut pe cât se spunea n-ar fi ajuns să joace până la 36 de ani.
Ca el nu a fost nimeni şi nici nu va mai fi.





3 comentarii:

suhy spunea...

Ca si tatal tau imi aduc aminte de acel meci in care GASCANUL il invita pe marele Kempes sa-l atace iar argentinianul s-a intors cu spatele...cu siguranta i-o dadea printre picioare...singura diferenta e ca eu l-am vazut la TV [alb-negru]si nu din tribuna...dar am avut privilegiul sa-l vad pe Dobrin in carne si oase pe terenul nostru din Husi pe cand activa la FC Botosani ca antrenor...a intrat vreo 10 min cu fesul in cap si imbracat in trening si ne-a incantat cu pasele sale geniale...si meciul din Stefan cel Mare castigat cu 4-3 mi-a ramas in memorie,mai ales ca eu de mic copil am fost STELIST din tata in fiu[tatal meu a fost cadru militar si va dati seama ca eu in casa referitor la fotbal am auzit un singur cuvant STEAUA]si am "sarbatorit" infrangerea si pierderea titlui de campioana de catre dinamovistii...a fost odata STEAUA nu mai e ce a fost fapt care m-a indepartat de echipa si acum sunt un fan inrait FC VASLUI cu abonament cu opinii zilnice pe forumul suporterilor;fcvaslui.info...referitor la DOBRIN a fost un mare fotbalist,un magician al balonului care cu siguranta daca ar fi prins alte timpuri ar fi jucat la o echipa mare din EUROPA!!!BUNUL DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA si de ce nu acolo sus poate incinge o miuta cu Mopsul Dumitrache cu Neagu cu Dan Coe si nu-mi mai vin in minte acum!

Dumitză spunea...

Tatăl meu era fan înrăit FC ARGEŞ. A stat în Piteşti din 70 până în 86, se ducea şi la antrenamentele lui Dobrin.Din păcate unii din jucătorii români de mare valoare parcă au fost blestemaţi. Balaci de exemplu, Oblemenco nu a jucat în naţională deşi a fost de trei ori golgheter al României.Sunt doar două exemple care îmi acum în minte.

Avram Marian - Gabriel ( Graham ) spunea...

Felicitari pentru blog!!!!!
Vizitati http://football-best-players.blogspot.com/
si votati cel mai bun footbalist din lume.
In acest top au intrat si doi romani Nicolae Dobrin si Gheorghe Hagi.