marți, 31 august 2010

Excursie

Mi-am propus să scriu despre excursia(pelerinaj nu se poate numi) pe care am făcut-o la sfârşitul săptămânii trecute. Sper să nu ratez nimic,dar dacă o fac nu pot fi condamnat pentru că nu am memorie de elefant.
Am plecat luni dimineaţa împreună cu patru prieteni din Huşi şi prima oprire a fost la Ruginoasa. Din păcate, era închis şi a trebuit să ne mulţumim cu nişte poze în afara zidurilor. Am urcat spre nord, am ajuns la Botoşani unde ne-am bucurat de clătite(eu nu am dat înapoi când mi s-a oferit un vin bun:D).Odată ieşiţi din oraş am fost loviţi în plin de snobismul orbitor al viloaselor cu zeci de camere.Prima mănăstire pe care am vizitat-o a fost Agafton, unde ne-a întâmpinat o maică care ne-a spus câte ceva despre mănăstire şi ne-a dăruit câte-o iconiţă. Biserica nu arată rău, dar sunt necesare fonduri pentru pictarea pereţilor.Fiind la început nu ne-am grăbit să ne deplasăm, lucru pe care ulterior avea să-l regretăm. Am ajuns la Suceava, unde bisericile şi mănăstirile sunt nenumărate. În prima mea vizită, acum circa o lună jumate am văzut bisericile Sf.Ilie şi Sf. Dumitru(a doua restaurată foarte prost). Acum am fost la cetatea de scaun al Ştefan cel Mare. Cetatea nu este la fel de bine ]ntreţinută ca la Neamţ şi de aceea am stat şi mult mai puţin. În apropiere este Muzeul satului bucovinean. Din păcate pancarta pe care erau puse preţurile biletelor m-a enervat şi n-am mai intrat. Scria acolo studenţi, adulţi x lei.Eu ce să înţeleg de aici?Că există studenţi care nu sunt adulţi?. Tot în Suceava se găseşte şi muzeul ştiinţelor naturale. Doamne de acolo au fost foarte drăguţe şi locul în sine e extraordinar.Nu trebuie ratat dacă ajungeţi în Suceava. În imediata apropiere este o biserică catolică în care nu am intrat, dar m-am fotografiat cu papa Ioana Paul al II-lea(aşa în spirit ecumenist:D).În Suceava am fost şi în biserica Sf. Înviere de unde mi-am cumpărat o carte cam suspectă despre stilişti şi ecumenism(nu are nici o binecuvântare) şi la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou(unde sunt şi moaştele sfântului.
Ne-am îndreptat spre Putna unde am ajuns aproape de ora mesei.Ne-am cazat şi ne-am băgat la somn.Dimineaţa cu noaptea în cap am mers la biserică,dar n-am stat prea mult pentru că noi preconizam să ajungem la Gheorgheni la ora 14 cel târziu. În curând aveam să facem haz de necaz de această predicţie.
A urmat un tur de forţă astfel că la ora 9 deja eram la Voroneţ, după ce vizitasem Suceviţa(scara Sfântului Ioan Scăraru) şi Moldoviţa(Asediul COnstantinopolului).Am ajuns şi la Gura Humorului la mănăstire şi am zărit în centrul oraşului o maşină "naturală", împodobită cu tot felul de ierburi şi flori. Am mâncat la o terasă, Caprice se numeşte, o pizza specialitatea casei.A fost bună, mai ales, că mă rodea foamea.Au şi net wireless aşa că am putut să nu mă abţin de la viciile mele internautice. A urmat cetatea Neamţului unde am staţionat două ore şi asta doar pentru că am avut ce vedea, altfel, noi fiind mereu în întârziere. Au urmat Văratec şi Agapia. În imediata apropiere a celei din urmă se află casa memorială Al. Vlahuţă.La Sihăstria am fost în chilia părintelui Cleopa unde sunt amenajate două camere, una cu lucrurile sale şi alta cu lucrurile părintelui Paisie Olaru. În cimitir am văzut mormintele părinţilor mai sus amintiţi şi pe cele ale părintelui Ioanichie Bălan şi a părintelui Ioanichie Moroi. La Secu lumea se pregătea de hram. Am sărutat moaştele Sf. Varlaam.Alături de aceste moaşte se găsesc părticele din moaştelee Sfântului Ioan Botezătorul, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Ioan cel Nou, Sf. Ioan Gură de Aur şi altele.
Îmi pare rău că nu am insistat să ajungem şi la Petru Vodă poate luam binecuvântare de la părintele Iustin Pârvu. Am trecut prin Cheile Bicazului, apoi am staţionat la Lacul Roşu, pe care era să-l ratăm. Din păcate vederile au trecute numele şi în maghiară, muzica era tot ungurească şi ca român nu m-am simţit confortabil. Am mâncat shaorma la litie şi kurtos(cozonac săcuiesc). Avea să ajungem la Gheorgheni, dar mult mai târziu decât dorisem, pe la ora 22. Am aţipit în maşină la Sighişoara.
De dimineaţa un câine flocos ne-a îndrumat paşii prin cetatea Sighişoarei şi îşi mai delimita teritoriu din când în când. Am trecut Transfăgărăşanul care e ceva ce nu se poate povesti(cum sunt şi Cheile Bicazului e altfel).Am prins puţin din Liturghie la Cârţişoara şi am mers mai departe cu speranţa că noapte ne va prinde la casele noastre.
Trebuie precizat faptul că primele două zile a fost foarte cald în timp ce a treia a fost ploioasă.Din punctul astă de vedere, pot spune că am avut noroc. A urmat Bâlea cascadă, pe care am văzut parţial, din cauza frigului care ne intrase în oase. Pe drum am sesizat foarte multe nume însemnate pe stânci. La acestea se adaugă peturile şi resturile de mâncare care au fost şi ele aruncate la întâmplare. Cere-i românului ce nu are.Că tot vorbeam de proastă creştere, un tâmpit motociclist a făcut un zgomot în tunel la Vidraru încât am crezut că mă lasă fără auz. Un loc pe care ţineam foarte mult să îl vizitez alături de Voroneţ şi Sihăstria era biserica domnească din Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab. În interiorul ei sunt înmormântaţi Carol I şi regina Elisabeta în dreapta alături de Neagoe, iar în stânga Ferdinand I şi regina Maria. Tot la Curtea de Argeş sunt expuse şi moaştele Sfintei Filofteia.Ultimul popas l-am făcut la biserica lui Negru Vodă din Câmpulung Muşcel.N-am avut norocul de a intra în biserica care e închisă. Aşa că am vizitat paraclisul mănăstirii.
A fost o excursie extraordinară, dar care paradoxal nu vreau să o repet. Şi când zic asta mă refer la faptul că vreau să zăbovesc mai mult în anumite locuri, nu să stau cu stres. Poye am să pun mai tărziu.

Niciun comentariu: