De ziua mea am primit de la unii din bunii mei prieteni(de parcă am putea prieteni răi) o carte a părintelui Iustin Pârvu, Daruri duhovniceşti.Amicul meu nu prea dă el pe la biserică, dar din fericire pentru mine a ales bine cadoul. O carte care se constituie într-o culegere de cuvinte şi poveţe ale stareţului de la mănăstirea Petru Vodă. Cartea mi-a plăcut foarte mult aşa că am ales să public unele fragmente:
Averea sau onoarea? Un om a întrebat, odată, ce e mai mare: averea sau onoarea? Răspunsul unui Sfânt Părinte a fost: Dacă pierzi o avere, poţi să o faci, în scurt timp, cu ceva abnegaţie, cu ceva noroc. Dar dacă ai pierdut onoarea, cu nici o avere din lume nu o mai poţi recupera...!(p.11)
Banul. Omul a devenit prea materialist, se supune prea mult tiraniei banului. Peste tot auzi că banul este totul, că banul este stăpânul lumii. Cine pune banul drept stăpân al lumii, se bagă singur slugă la diavol(p.11)
"Căderea în moarte" Omul rămâne om în orice situaţie dacă îl are pe Dumnezeu aproape, în suflet, în inimă.Cei care n-au avut credinţă au căzut primii. În perioada creştinării, în Imperiul Roman,cică un rob a aflat că stăpânul său a fost condamnat la moarte de către păgâni. S-a dus iute acasă, a îmbrăcat hainele stăpânului, după care s-a înfăţişat înaintea prigonitorilor. A fost luat şi ucis în locul stăpânului său. Tot aşa s-a jetfit Mântuitorul pentru noi toţi...! În închisorile din perioada comunistă o mulţime de creştini au murit pentru ca poporul român să aibă destin (p.16)
Când e omul, cu adevărat, sărman...?! Un om sărman se duce la biserică să se plângă lui DUmnezeu că nu are cu ce să se încalţe.Dar în poarta bisericii văzu un om care nu avea picioare. Atunci omul se ruşină de gândul lui şi mulţumi lui Dumnezeu pentru picioarele sale sănătoase.(p.19)
Credinţa. Omul trebuie să creadă ca să poată înţelege! Cu credinţa vezi până departe, mai departe decât vezi cu raţiunea. Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi.(p.21)
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu