Cine se domină pe sine, îi domină pe ceilalţi De asta are creştinul proba postului, să înveţe să se înfrâneze, să mute atenţia de pe bunătăţile materiale pe bunătăţile spirituale, Să deschidă poarta cerului şi a sufletului cu cheia rugăciuniii. Că zicea şi un Sfânt Părinte că acela care se domină pe sine îi domină şi pe ceilalţi şi o face cu înţelepciunea dugului şi a minţii. Omul se priveşte superficial pe sine, e gata întotdeauna să cedeze primului impuls în tot ceea ce face, fără să se sfătuiască cu înegerul său, fără să se raporteze la harul cu care a fost îndumnezeit. Oamenii care nu au încredere în ei înşişi pierd uşor şi încrederea în Dumnezeu... Iar relaţia cu Dumnezeu se stabileşte printr-o temeinică cunoaştere a sinelui, printr-o relaţie de iubire cu aproapele. Numai iubindu-l pe aproapele îl poţi cunoaşte. Că nimeni nu se deschide spre cel de alături dacă nu simte că este iubit. Aşa şi Dumnezeu, numai dacă îl iubeşti poţi să îl cunoşti, se lasă văzut...
Spune, de altfel, şi Maxim Mărturisitorul: "Iubirea de Dumnezeu este tendinţa virtuoasă a sufletului, iar cel ce o are nu doreşte nimic din lucrurile create, mai presus de iubirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, e cu neputinţă să păstrezi o astfel de iubire dacă simţi cea mai mică aplecare spre lucrurile lumeşti.Cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu duce o viaţă îngerească pe pământ. El posteşte, veghează, se roagă şi are tot gândul bun pentru semenul său"(p.87).
Povăţuitorii Povăţuitorii?Povăţuitori sunt profesorii în şcoală, povăţuitori sunt părinţii, povăţuitori sunt ziariştii, scriitorii, intelectualii în general.Povăţuitori sunt bătrânii pentru tineri, cei care ştiu pentru cei care nu ştiu. Povăţuitori sunt şi politicienii, atâta timp cât mai au ideea de morală, aşa cum aveau politicienii de pe vremuri şi aici mă refer numai la cei care au slujit patria şi şi-au făcut din asta un ţel absolut, mod de viaţă. Fiecare dintre povăţuitori va da seama, mai apoi, pentru cât de cinstit au fost cucei pe care i-au învăţat. Când înveţi pe altul, când povăţuieşti, arunci o sămânţă, Dacă sămânţa e mincinoasă, ea va rodi pe măsură(p.88).
Răbdare şi nerăbdare Tot ce se întâmplă bine în lume este consecinţa răbdării. Tot ce se întâmplă rău e consecinţa nerăbdării. Şi războaiele şi catastrofele... Şi natura devine uneori nerăbdătoare şi atunci se întâmplă ceea ce se întâmplă: cutremurul, inundaţia... Piatra răbdătoare prinde sfârşitul lumii, cealaltă e praf şi pulbere(p.98),
Răsplata bunătăţii Zicea un părinte: "Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl găseşti, şi dacă îl iei de rău, tot pe acela, şi rău îl găseşti". Şi acelaşi părinte aminteşte că în Pateric se spune că un bogat i-a dat unui sărac o haină, şi săracul a luat haina şi a vândut-o şi a băut-o. Şi atunci omul era îngrijorat: Uite eu i-am dat-o să se îmbrace şi el a vândut-o şi a băut-o...! Şi era nemulţumit şi noaptea avut un vis în care se făcea că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi l-a întrebat pe binefăcător: Cunoşti haina aceasta?Şi el a zis: Da, Doamne, o cunosc, a mea este! Şi Domnul Hristos a zis: Nu te întrista, Eu o port.(p.98)
Recompensa unui sacrificiu Cine împarte are cât îi trebuie, cine nu împarte trudeşte singur să-şi care poverile Era o poveste... Cică un puşcăriaş dezertă din temniţa unui oraş şi se refugie în pădure. Făcându-i-se foame, se apropie de o colibă, unde credea că poate să fure ceva de mâncare. Înăuntru, însă, găsi o familie extrem de înfometată, cu un copilaş bolnav care avea nevoie de hrană şi medicamente. Puşcăriaşul dezertor îi linişti: Nu mai plângeţi. Vă rog să anunţaţi autorităţile că m-aţi prins, pentru că sunt dezertor lu urmărit şi veţi primi recompensa care se dă ăn aceste cazuri, adică cinci mii de lei. Aşa veţi scăpa de foame şi de griji! Deşi sărmanii nu se lăsau înduplecaţi, dezertorul îi convinse în final şi astfel îl dădură pe mâna poliţiei, Fapta lui stârni însă uimire în rândul autorităţilor care îl graţiară...(p.98)
Să vezi iaudul continuu, ca să ştii unde e Raiul... Un părinte de la o mănăstire avea pe un perete al chiliei sale un tablou care înfăţişa focul şi chinurile iadului, Dimineaţa şi seara şi ori de câte ori putea peste zi, privea aceste imagini, meditând la ceea ce vedea, întărindu-se în faţa ispitelor. El îi îndemna şi pe alţii să facă asemenea, zicându-le: "Omul să se coboare cu cugetul în iad, spre a se convinge de grozăvia lui, fiind încă în viaţă, căci după moarte dacă a intrat acolo, nu mai poate ieşi. Cine uită iadul, uşor cade întrânsul...!"(p.107)
Smerenia şi mândria Smerenia este haina dumnezeirii, iar mândria este haina diavolului. Pe care o îmbrăcăm, aceluia ne asemănăm. Iar lucru interesant este faptul că atât de departe fiind una de alta, omul poate într-o clipită să alunece din smerenie în mândrie.(p.111)
Teama de "judecata morţii" Aşadar, cel care cugetă la moarte, scapă de moarte, iar cel ce cugetă numai la plăcerile acestei vieţi trecătoare, îşi câştigă moarte. Nu de moarte trebuie să ne temem noi, pentru că, în fapt, moartea este nemurire, ci de pierderea sufletului să ne temem.(p.113)
Spune, de altfel, şi Maxim Mărturisitorul: "Iubirea de Dumnezeu este tendinţa virtuoasă a sufletului, iar cel ce o are nu doreşte nimic din lucrurile create, mai presus de iubirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, e cu neputinţă să păstrezi o astfel de iubire dacă simţi cea mai mică aplecare spre lucrurile lumeşti.Cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu duce o viaţă îngerească pe pământ. El posteşte, veghează, se roagă şi are tot gândul bun pentru semenul său"(p.87).
Povăţuitorii Povăţuitorii?Povăţuitori sunt profesorii în şcoală, povăţuitori sunt părinţii, povăţuitori sunt ziariştii, scriitorii, intelectualii în general.Povăţuitori sunt bătrânii pentru tineri, cei care ştiu pentru cei care nu ştiu. Povăţuitori sunt şi politicienii, atâta timp cât mai au ideea de morală, aşa cum aveau politicienii de pe vremuri şi aici mă refer numai la cei care au slujit patria şi şi-au făcut din asta un ţel absolut, mod de viaţă. Fiecare dintre povăţuitori va da seama, mai apoi, pentru cât de cinstit au fost cucei pe care i-au învăţat. Când înveţi pe altul, când povăţuieşti, arunci o sămânţă, Dacă sămânţa e mincinoasă, ea va rodi pe măsură(p.88).
Răbdare şi nerăbdare Tot ce se întâmplă bine în lume este consecinţa răbdării. Tot ce se întâmplă rău e consecinţa nerăbdării. Şi războaiele şi catastrofele... Şi natura devine uneori nerăbdătoare şi atunci se întâmplă ceea ce se întâmplă: cutremurul, inundaţia... Piatra răbdătoare prinde sfârşitul lumii, cealaltă e praf şi pulbere(p.98),
Răsplata bunătăţii Zicea un părinte: "Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl găseşti, şi dacă îl iei de rău, tot pe acela, şi rău îl găseşti". Şi acelaşi părinte aminteşte că în Pateric se spune că un bogat i-a dat unui sărac o haină, şi săracul a luat haina şi a vândut-o şi a băut-o. Şi atunci omul era îngrijorat: Uite eu i-am dat-o să se îmbrace şi el a vândut-o şi a băut-o...! Şi era nemulţumit şi noaptea avut un vis în care se făcea că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi l-a întrebat pe binefăcător: Cunoşti haina aceasta?Şi el a zis: Da, Doamne, o cunosc, a mea este! Şi Domnul Hristos a zis: Nu te întrista, Eu o port.(p.98)
Recompensa unui sacrificiu Cine împarte are cât îi trebuie, cine nu împarte trudeşte singur să-şi care poverile Era o poveste... Cică un puşcăriaş dezertă din temniţa unui oraş şi se refugie în pădure. Făcându-i-se foame, se apropie de o colibă, unde credea că poate să fure ceva de mâncare. Înăuntru, însă, găsi o familie extrem de înfometată, cu un copilaş bolnav care avea nevoie de hrană şi medicamente. Puşcăriaşul dezertor îi linişti: Nu mai plângeţi. Vă rog să anunţaţi autorităţile că m-aţi prins, pentru că sunt dezertor lu urmărit şi veţi primi recompensa care se dă ăn aceste cazuri, adică cinci mii de lei. Aşa veţi scăpa de foame şi de griji! Deşi sărmanii nu se lăsau înduplecaţi, dezertorul îi convinse în final şi astfel îl dădură pe mâna poliţiei, Fapta lui stârni însă uimire în rândul autorităţilor care îl graţiară...(p.98)
Să vezi iaudul continuu, ca să ştii unde e Raiul... Un părinte de la o mănăstire avea pe un perete al chiliei sale un tablou care înfăţişa focul şi chinurile iadului, Dimineaţa şi seara şi ori de câte ori putea peste zi, privea aceste imagini, meditând la ceea ce vedea, întărindu-se în faţa ispitelor. El îi îndemna şi pe alţii să facă asemenea, zicându-le: "Omul să se coboare cu cugetul în iad, spre a se convinge de grozăvia lui, fiind încă în viaţă, căci după moarte dacă a intrat acolo, nu mai poate ieşi. Cine uită iadul, uşor cade întrânsul...!"(p.107)
Smerenia şi mândria Smerenia este haina dumnezeirii, iar mândria este haina diavolului. Pe care o îmbrăcăm, aceluia ne asemănăm. Iar lucru interesant este faptul că atât de departe fiind una de alta, omul poate într-o clipită să alunece din smerenie în mândrie.(p.111)
Teama de "judecata morţii" Aşadar, cel care cugetă la moarte, scapă de moarte, iar cel ce cugetă numai la plăcerile acestei vieţi trecătoare, îşi câştigă moarte. Nu de moarte trebuie să ne temem noi, pentru că, în fapt, moartea este nemurire, ci de pierderea sufletului să ne temem.(p.113)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu