Anca Florea , Băsescu şi răul mai mic(cel puţin în aparenţă)

Anca Florea era în urmă cu vreo 10-15 ani, fără îndoială cel mai celebru reporter al Radio România. Astâzi nu-mi mai este la fel de simpatică ca atunci când îi auzeam doar vocea. De când în fiecare dimineaţă prezintă revista presei pe Antena 3, tind să o consider antipatică. Şi dacă mai era nevoie de o mostră de partis-pris-uri la televiziunile lui Voiculescu, Anca Florea ne-a dat-o astăzi în finalul emisiunii(pe care din fericire nu o pot urmări mai mult de două minute) de astăzi când ne-a îndemnat să mergem la vot, să votâm cu oricine(că avem de unde alege), dar să facem o schimbare.Adică mai pe şleau votaţi cu cine vreţi dar nu cu Băsescu. Am ajuns să îmi fie silă de politica românească. Băsescu se i-a la trântă cu monştrii de hârtie, Geoană face nişte promisiune ce mă fac să îl numesc neocomunist, Oprescu(care avea votul meu dacă nu anunţa cu ceva vreme în urmă că el sigur nu intră în campania prezidenţială anul acesta) m.a dezamăgit, Becali şi Vadim sunt extremişti, aşa că dacă nu o să pun două ştampile, cel mai probabil o să-l votez pe Antonescu(dar nu m-aş risca să sugerez aceeaşi opţiune de vot şi altora).Să dea Dumnezeu ca aceste alegeri să fie într-un ceas bun şi să ne aducă o viaţă mai bună.

Despre smerenie şi mândrie

AVVA DOROTEI
"Cea dintâi mândrie este când cineva dispreţuieşte pe fratele, când îl socoteşte ca fiind nimic, şi pe sine ca fiind mai presus ca el. Acesta, de nu se va trezi repede şi de nu se va sârgui să scape de ea, vine pe încetul şi la a doua mândrie, prin care se mândreşte împotriva lui Dumnezeu şi-şi pune pe seama sa isprăvile săvârşite, nu pe seama lui Dumnezeu“ (Învăţături, în: Filocalia, vol. IX, p. 439).
„Smerenia cea dintâi constă în a socoti cineva pe fratele său mai înţelept decât pe sine şi întrecându-l pe el în toate, şi, simplu grăind, aşa cum a zis sfântul acela, în a se socoti pe sine mai jos decât toţi. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile. Aceasta este smerenia desăvârşită a sfinţilor. Aceasta se naşte în chip firesc în suflet din lucrarea poruncilor. Căci, precum când pomii poartă rod mult rodul încovoaie ramurile şi le trage în jos, iar cel ce nu poartă rod se înalţă şi stă drept - dar sunt unii pomi care tocmai deoarece ramurile urcă în sus nu poartă rod, iar de ia cineva pietre şi le atârnă de ramuri şi le trage în jos acestea fac rod -, aşa este şi cu sufletul: când se smereşte aduce rod şi cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smereşte mai mult. Astfel, sfinţii, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd pe ei mai păcătoşi“ (Învăţături, p. 440)

De ce nu trebuia să mă uit la Serbia-România?

Din start spun că am avut inspiraţia să consider la 2-0 prin minutul 60, că sunt lucruri mai importante de făcut decât a urmări sfârşitul meciului.Nu e prima dată când simt o stare de neputinţă specifică naţionalei noastre.Cu toate acestea nu mă aşteptam să încasm mai mult de trei goluri. Meciul e unul care trebuie să nu fie urmărit de către cei care nu au urmărit până acum un meci de fotbal.Altfel au toate şansele să ţină cu Serbia şi nu cu România.Mi s-a creat aşa o stare de lehamite.Mă gândeam aseară ce coincidenţă.Aminteam de Nikola Karabatici.Aseară dezastrul a început odată cu un alt Nikola, Zigic. Din păcate Mutu a demonstrat că pe lângă faptul că nu ştie să lupte până la capăt pentru victorie, nici măcar nu ştie să piardă(încerca să ne facă să credem că altfel ar fi stat lucrurile dacă nu ar fi câteva greşeli de arbitraj).Răzvane, nu îi mai ţine în braţe!

De ce mă uit la Serbia-România?

Peste mai puţin de două ore o să înceapă un meci care nu e la fel de capital pe cât ne-am fi dorit atunci când s-a fixat programul meciurilor din preliminarii.Ne-ar fi plăcut ca rolurile să fie inversate, sârbii să nu aibă ce să piardă şi noi să jucăm în acest meci calificarea.Dacă sârbii nu îşi dau petecşi FIFA nu ia măsuri prea dure, România nu poate nici măcar visa la calificare.Dar să nu mai fabulăm acolo unde nu are rost.
Am să mă uit la meci pentru că vreau să văd o echipă care se luptă până la capăt şi care are potenţialul de a învinge orice naţională dacă stau şi mă gândesc că are jucători la Inter,Chelsea sau Manchester.Vreau să văd dacă avem ambiţie de a ne lua revanşa şi nu dorinţa de a avea capra vecinului moartă.
Citeam azi o cronică despre meciul din 77 jucat în aceleaşi condiţii şi care a fost pierdut de sârbi cu 2-0. Dar mingea e rotundă şi de asta merită un meci de fotbal. Poate o să fie un meci ca cel de la Euro 2000 între Iugoslavia şi Spania, 4-3 după ce în minutul 90 spaniolii aveau 3-2(un eventual blat nu e exclus), sau un Anglia-România la acelaşi turneu 2-3(după 2-1 pentru britanici la pauză).
În seara asta am să uit că mă interesează dinastiile sârbe despre care probabil o să amintesc în dizertaţie şi o să uit că mâine am să mă uit la filmul despre Sfântul Nicolae Velimirovici.
Fotbalul e un sport de echipă şi aşa cum tot un neam de sârb Karabatici a pierdut cu Montpellier la HCM, la fel Vidici, Stankovici, Ivanovici, Zigici pot să se încline în faţa lui Apostol, Rădoi sau Mazilu.
Hai România!

O mângâiere cu piciorul

Mintea este setată să observe orice lucru care la prima vedere ar părea nesemnificativ. Un lucru care m-a impresionat mi-a fost dat să-l văd zilele trecute când am fost la Iaşi.Dacă mergeţi la Mitropolie o să întâlniţi un om care nu are braţe.Când l-am văzut stătea aşezat pe o bancă.Se descălţase de un adidas şi mângâia cu piciorul un câine.În ciuda infirmităţii sale a reuşit să-i arate animalului dragostea pe care i-o poartă. Uneori râmânem aşa dezamăgiţi de oameni încât ajungem să ne ataşăm mai puternic de animale. Dar oare avem noi dreptul să-i judecâm pe ceilalţi? Suntem noi drepţi în orice situaţia? Noi nu îl amărâm pe aproapele nostru niciodată? Odată i-am spus unui profesor că elevii îşi dezamăgesc profesorii? El mi-a replicat că a renunţat de mult să aibă de mult să aibă pretenţii sau aşteptări de la studenţii săi, pentru că dacă ar fi săvârşit această grav eroare atunci ar ajunge să-i piară orice motivaţie.